Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Ministerul Sănătății suspendă pentru șase luni distribuirea unor medicamente citostatice în afara țării

Ministerul Sănătății suspendă pentru șase luni distribuirea unor medicamente citostatice în afara țării

Un număr de 125 de medicamente citostatice şi 47 de imunosupresoare necesare în tratamentul cancerelor şi a persoanelor transplantate nu vor mai putea fi distribuite în afara României pentru o perioadă de şase luni, a declarat vineri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă.

Potrivit ministrului, acest lucru este prevăzut într-un proiect de ordin de ministru.

"Este vorba despre proiectul de ordin pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile internaţionale şi codurile anatomice, terapeutice, chimice corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi a unei măsuri pentru asigurarea acestora pe piaţa din România. Documentul reglementează măsura de suspendare pentru o perioadă de şase luni, până la 31 martie 2020, a distribuţiei în afara teritoriului României pentru un număr limitat de medicamente cu risc crescut de discontinuitate în aprovizionare. Este vorba despre 125 de citostatice şi 47 de imunosupresoare vitale pentru asigurarea tratamentului pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi a celor transplantaţi", a afirmat Pintea.

Ministrul a precizat că măsura a fost luată ca urmare a notificării venite din partea specialiştilor Agenţiei Naţionale a Medicamentului, instituţia care are atribuţii în monitorizarea şi supravegherea pieţei medicamentului, specialişti care au primit o serie de sesizări din partea pacienţilor şi specialiştilor din domeniu.

"Ca ministru, nu pot să ignor semnalele şi trebuie să folosesc toate pârghiile pe care la am", a arătat Pintea. 

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște