Antena 3 CNN Politică Miruță, despre creșterea vârstei de pensionare a militarilor: „Nu a fost finalizat proiectul. La nivel tehnic se analizează scenarii”

Miruță, despre creșterea vârstei de pensionare a militarilor: „Nu a fost finalizat proiectul. La nivel tehnic se analizează scenarii”

R.M.
1 minut de citit Publicat la 15:26 05 Feb 2026 Modificat la 15:27 05 Feb 2026
Radu Miruță a precizat că nu se modifică formula de calcul a pensiilor militare / Foto: Facebook/MApN

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că proiectul referitor la creșterea vârstei de pensionare pentru militari se află încă în analiză și nu a fost finalizat. El a precizat că nu a fost luată nicio decizie politică și a subliniat că nu se modifică formula de calcul a pensiilor militare.

„Nu a fost finalizat proiectul privind creșterea vârstei de pensionare pentru militari. E un grup de lucru care se desfășoară la MAI. Nu a venit o decizie politică. La nivel tehnic se analizează scenarii, după care se va lua o decizie politică. Dar, în primul rând, nu se schimbă modul în care se calculează pensiile actuale, nu se schimbă formula.

În al doilea rând, nu vor fi forțați oameni. Iar trei: încercăm să creștem solda. Este o lege astăzi care reglementează că vârsta ajunge la 65 de ani în 2034 și va crește treptat în fiecare an”, a declarat Radu Miruță, în cadrul conferinței.

De asemenea, Radu Miruță anunțase, în urmă cu aproximativ patru săptămâni, la Antena 3 CNN, că urmează să fie finalizat un proiect de lege privind creșterea vârstei de pensionare pentru angajații MAI și MApN. Totodată, vor fi vizați de această măsură și angajații din serviciile de informații, precum SRI sau SPP.

„La MApN și la MAI este o chestiune mai specială. Avem 600 de km de graniță cu o țară care are război și nu poți să zici că reduci armata.

La MApN se lucrează începând de astăzi până săptămâna viitoare la un proiect de lege împreună cu MAI pentru creșterea vârstei de pensionare. Ăsta este compromisul coaliției, să nu tai din salariu, din numărul de angajați, dar să contrinbui la efort prin creșterea vârstei de pensionare”, spunea atunci Radu Miruță.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole