Antena 3 CNN High Tech Calea Lactee, prezentată de NASA într-o nouă hartă 360 de grade

Calea Lactee, prezentată de NASA într-o nouă hartă 360 de grade

Astronomii au publicat o nouă hartă a celei mai îndepărtate galaxii din Calea Lactee, folosind date de la telescoapele NASA şi de la Agenţia Spaţială Europeană.

de Alexandra Ionescu    |   

Linia din mijloc reprezintă o vedere de 360 de grade a galaxiei noastre, suprapusă peste harta aurei galactice.

Se presupune că aura conţine multă materie întunecată şi cea mai mare masă din Univers.

În dreapta jos este Marele Nor al lui Magellan (o galaxie-satelit apropiată, a galaxiei noastre.Situat la o distanță puțin mai mică decât 50 kiloparseci (≈160,000 ani-lumină), MNM este cea mai apropiată a treia galaxie de Calea Lactee).

Datele sugerează că această micuţă galaxie a trecut prin aura Căii Lactee, şi că a lăsat în urmă un val de stele, care sunt prezente în partea stângă jos a imaginii.

Norul este la o distanţă de 160 de mii de ani lumină de Pământ.

Studiile arată că se va lovi de galaxia noastră în două miliarde de ani, posibil trimiţând sistemul nostru solar în spaţiu.

Subiecte în articol: NASA telescop galaxie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust