Antena 3 CNN Actualitate Numirea lui Mihai Busuioc la CCR, contestată de S.O.S România. Curtea Constituțională decide pe 1 iulie

Numirea lui Mihai Busuioc la CCR, contestată de S.O.S România. Curtea Constituțională decide pe 1 iulie

R.M.
1 minut de citit Publicat la 17:37 26 Iun 2025 Modificat la 18:30 26 Iun 2025
În plenul Senatului au fost 79 voturi pentru ca Mihai Busuioc să ocupe funcția de judecător CCR / foto: Hepta

Curtea Constituțională a României (CCR) va judeca marți, 1 iulie, contestația depusă de S.O.S. România privind numirea lui Mihai Busuioc ca judecător constituțional.  Acesta a fost propus de PSD și votat în Senat cu sprijinul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR.

Contestația a fost făcută joi de lidera senatorilor S.O.S. România, Nadia Cerva.

Potrivit acesteia, Busuioc „nu îndeplineşte condițiile pentru numirea sa în funcția de judecător al Curții Constituționale, nefiind întrunite două dintre cele trei condiții, respectiv cea privind pregătirea juridică superioară, și cea privind vechimea de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior”.

Contestația a fost trimisă atât Secretariatului General al Senatului, cât și Curții Constituționale. 

Mihai Busuioc a fost propus de PSD pentru postul de judecător al CCR

Mihai Busuioc, care a fost propus de PSD pentru postul de judecător al Curții Constituționale a României (CCR), a fost audiat marți, 24 iunie, în comisiile de specialitate ale Senatului.

În plenul Senatului au fost 79 voturi pentru ca Mihai Busuioc să ocupe funcția de judecător CCR.

De asemenea, acesta a stârnit critici în spațiul după public, după ce a citit propriul CV-ul de pe foaie, în timpul audierilor de marți.

Întrebat de jurnaliști dacă e de părere că este o funcție numită politic, Mihai Busuioc a spus că „nu”. „Așa se fac numirile la Curtea Constituțională”, a mai adăugat el.

A fost ales președinte al Curții de Conturi în octombrie 2017

Mihai Busuioc a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității "Nicolae Titulescu" din București și a urmat cursuri postuniversitare la Colegiul Național de Apărare. El ocupă funcția de președinte al Curții de Conturi din octombrie 2017.

Până atunci, a fost secretar general al Guvernului, iar numele său a devenit cunoscut publicului în contextul scandalului politic dintre premierul de atunci, Sorin Grindeanu, și liderul PSD Liviu Dragnea. 

În timpul acelui conflict, Grindeanu a încercat să-l demită pe Busuioc și să-l înlocuiască cu Victor Ponta. Busuioc a refuzat să contrasemneze ordinul de eliberare din funcție, provocând o situație tensionată și inedită în administrația publică.

Sub conducerea lui Mihai Busuioc, Curtea de Conturi și-a tăiat singură din atribuții și din independență. Asta s-a întâmplat tocmai în perioada în care instituția trebuia să verifice modul în care România cheltuie banii din PNRR.

Potrivit articolului 143 din Constituţie, judecătorii Curții Constituționale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competența profesională și o vechime de cel puțin 18 ani în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole