Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › O casieră a furat peste 40.000 de euro folosind ”schema pungilor de plastic”

O casieră a furat peste 40.000 de euro folosind ”schema pungilor de plastic”

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 11:23 10 Oct 2026 Modificat la 11:45 10 Oct 2026
Femeia a primit o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu suspendare. Foto: Hepta

O casieră este acuzată că a furat din casa de marcat peste 38.000 de franci elvețieni, echivalentul a peste 40.000 de euro, dintr-un magazin din Zürich. Femeia trebuie acum să îi restituie fostului angajator o parte din bani și să părăsească Elveția timp de cinci ani.

Totul a fost scos la iveală după ce, în sistemul de case de marcat al unui magazin dintr-o localitate din zona Zürichului au fost descoperite tranzacții neobișnuite. Potrivit acestora, după ce anumite cumpărături erau aparent anulate, clienții ajungeau să achite doar o pungă de plastic de aproximativ cinci cenți, sau o pungă de hârtie de 43 de cenți.

În total, au fost descoperite peste 1.000 de astfel de tranzacții, potrivit publicației elveției Tagesanzeiger, citată de focus.de.

„Schema pungilor”

În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că de aceste tranzacții era responsabilă o casieră în vârstă de 30 de ani. Potrivit presei, femeia a intrat în atenția autorităților după ce s-a constatat că anula cumpărăturile de aproximativ 30 de ori mai des decât colegele sale.

Conform acuzațiilor, timp de aproape un an, casiera ar fi scos astfel din casa de marcat peste 38.000 de franci elvețieni, aproximativ 40.800 de euro.

Femeia a ajuns în fața Tribunalului Districtual Dielsdorf. În timpul procesului, nu a putut oferi o explicație convingătoare pentru tranzacțiile neobișnuite. Ea a negat acuzațiile, în ciuda existenței unor imagini de pe camerele de supraveghere în care ar apărea comițând faptele.

„Nu există niciun motiv logic, în afară de dorința de a fura bani”

Pe lângă „schema pungilor”, casiera ar fi folosit și anulări parțiale ale cumpărăturilor pentru a sustrage bani. De asemenea, ar fi lăsat intenționat anumite operațiuni de casă nefinalizate, pentru a le putea modifica ulterior.

Numai în ziua în care a fost arestată, procurorii au identificat peste 20 de bonuri suspecte, cu o valoare totală de peste 300 de franci elvețieni, aproximativ 322 de euro.

Apărarea a cerut achitarea femeii, argumentând că simpla existență a unui număr mare de date nu reprezintă dovada comiterii faptelor.

Instanța a condamnat-o pe femeia care nu mai avusese antecedente penale pentru furt comercial și fals în acte. „Nu există niciun motiv logic pentru aceste anulări, în afară de dorința de a fura bani”, a declarat judecătorul.

Femeia a primit o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu suspendare.

Ea trebuie să îi restituie fostului angajator aproximativ 20.000 de franci elvețieni, echivalentul a circa 21.500 de euro. În plus, femeia, care are cetățenie kosovară, trebuie să părăsească Elveția pentru o perioadă de cinci ani.

Decizia poate fi contestată.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole