Antena 3 CNN Life Sănătate O copilărie recâștigată: Povestea Mariei, fetița care a învins obezitatea. „Lucrurile nu funcționau bine nici în interior”

O copilărie recâștigată: Povestea Mariei, fetița care a învins obezitatea. „Lucrurile nu funcționau bine nici în interior”

Cristina Ştefan, Andreea Cigolea, Maria Coman
3 minute de citit Publicat la 11:48 03 Iun 2025 Modificat la 13:36 03 Iun 2025
Obezitatea în formele sale severe aduce afecţiuni suplimentare care afectează practic toate organele / sursă foto: Getty Images

Obezitatea severă la adolescenți nu mai este o excepție și aduce riscuri majore pentru sănătate. Tot mai mulți tineri dezvoltă afecțiuni grave, precum hipertensiune, diabetul sau apneea în somn. Este și cazul Mariei, care, la doar 14 ani cântărea 131 de kilograme și se confrunta cu un pericol real: a fost nevoie de o intervenție chirurgicală pentru a-și recăpăta șansa la o viață normală.

În România, intervențiile bariatrice la adolescenți sunt rare și se realizează doar în cazuri severe. Vârsta minimă este, de regulă, 13-14 ani, dar pot exista excepții în funcție de dezvoltarea biologică și de prezența unor afecțiuni asociate. La 14 ani, Maria avea deja peste 130 de kilograme. Nimic nu părea să funcţioneze.  

„Ea este un copil cu un regim deficitar încă de la vârsta de 2 ani și jumătate, când a fost diagnosticată cu tulburare de spectru autist, iar dieta ei a fost bazată doar pe carbohidrați. Au fost momente când a încercat să țină o dietă, dar nu îi reușea mai mult de o săptămână–două și revenea la obiceiurile mai puțin bune.

Mâncare gătită, care până acum nu a existat, a fost wow. În perioada aceea de 3 săptămâni în care trebuia să mănânce doar lichide, a trăit doar cu apă, pentru că nu a acceptat aceeași supă – nu era un copil obișnuit cu genul acesta de mâncare”, spune mama Mariei.

Viața Mariei s-a schimbat în bine

Mama Mariei mărturisește că vede această schimbare ca pe un adevărat miracol, iar acum, transformările sunt evidente pentru toată familia, care a adoptat un stil de viață ordonat și corect. Regretă că nu a mers cu fiica ei la medic mai devreme pentru operația de micșorare a stomacului. 

„Cu siguranță (n.r. are o viață nouă), cred cu tărie că inclusiv stima de sine a crescut foarte mult. Este conștientă de tot procesul.

Chiar zilele trecute a postat o poză, la un an de la operația de gastric sleeve, și diferența este wow. 

Vorbim despre un copil care avea 14 ani și 131 de kilograme, și asta înseamnă că lucrurile nu funcționau bine nici în interior. În primul rând, a fost pentru sănătatea ei, iar aspectul fizic a venit la pachet – a fost un bonus.  „Gras și frumos” nu este ok. Nu poți să te uiți în oglindă, să fii o persoană supraponderală și să spui că ești frumos, pentru că nu asta e adevărul”, a mai adăugat femeia.

Schimbarea a venit treptat, dar efectele au fost impresionante.

Transformarea Mariei este un exemplu de curaj și voință, mai ales că acum își pregătește aproape toate mesele singură. 

Medicii atrag atenția asupra riscurilor majore ale obezității infantile, mai ales că această boală a devenit o problemă alarmantă care, conform statisticilor, ne-a clasat pe primul locul în Europa. În cazul copiilor şi adolescenţilor, dificultatea este de a instrui părinţii să-și hrănească copiii în așa fel încât să slăbească, ceea ce implică multe cunoștinţe, determinare și fermitate din partea lor.

„Numărul de cazuri de obezitate infantilă a crescut enorm. Până acum 4–5 ani, dacă aveam 5–10 cazuri de copii cu astfel de patologie pe an, am ajuns ca anul trecut să avem 40–50 de cazuri de chirurgie bariatrică infantilă, cu indici de masă absolut enormi. Unul dintre ele este o fetiță de 12 ani, care avea, la momentul intervenției, 220 de kilograme la 1,40 m înălțime.

Este o dramă pentru organism. Obezitatea nu este o boală genetică în niciun caz, este o boală dobândită din familie.

Obezitatea nu este un lucru bun. E un lucru rău, care determină o scădere semnificativă a speranței de viață și o diminuare dramatică a calității vieții.

Chestia cu TikTok-ul sau internetul necontrolat de către adulți, pentru un copil de 10, 12, 15 ani este o sursă de erori dramatice, fatale de multe ori.

Dietele culese de pe internet, fără să aibă urmărirea importantă a unui nutriționist sau medic, pot deveni fatale”, a declarat Dr. Victor Diaconu - chirurgie generală, specializare în chirurgia bariatrică.

Povestea acestei fetițe este despre mai mult decât kilograme pierdute, este despre o copilărie recâștigată, despre curajul de a înfrunta fricile și de a se reconstrui încet, dar sigur.

Studiile recente arată că pacienţii adolescenţi care s-au operat au pierdut  în greutate între 26 și 73 kg, cu ameliorarea semnificativă a blilor asociate și fără efecte secundare majore pe termen lung. Dar şi aici e nevoie de disciplină, de monitorizare foarte strictă şi de un program precis de teste și vizite de urmărire pe o perioadă de până la 7 ani.

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole