Antena 3 CNN Externe Mapamond O pictură valoroasă aflată în centrul unei dispute dintr-un divorț de miliarde de euro a ajuns la Muzeul Prado din Madrid

O pictură valoroasă aflată în centrul unei dispute dintr-un divorț de miliarde de euro a ajuns la Muzeul Prado din Madrid

N.B.
2 minute de citit Publicat la 12:19 27 Apr 2026 Modificat la 13:08 27 Apr 2026
Pe 17 martie, Ministerul Culturii din Spania a transferat tabloul lui Diego Velázquez în depozitul Muzeului Prado. Sursa foto: Profimedia

Omul de afaceri José María Aristrain de la Cruz, unul dintre cei mai bogați oameni din Spania, a fost dat în judecată de fosta sa soție pentru că, după divorţ, a păstrat un tablou de Diego Velázquez în conacul său din Madrid. Femeia susține că a fost un cadou pentru ea și, prin urmare, în cazul unui partaj al bunurilor, tabloul, care a rămas în reședința magnatului, ar fi trebuit să-i revină. În mod curios, disputa judiciară a ajuns la Muzeul Prado, care a primit ordin de la un judecător să păstreze în custodie lucrarea până la soluționarea litigiului.

Astfel de pe 17 martie, pictura se află în depozitul muzeului din Madrid. Este vorba despre un portret al lui Filip al IV-lea, o copie, cu unele variații, a celui expus anterior la Muzeul Prado.. Filip al IV-lea este reprezentat în picioare, aproape în mărime naturală. Monarhul, care avea în jur de douăzeci de ani la acea vreme, este îmbrăcat complet în negru, relatează La Repubblica

Pictura are o poveste incredibilă. În decembrie 2007, una dintre puținele picturi ale lui Velázquez aflate încă într-o colecţie privată a fost scoasă la licitație la un preț de pornire de două milioane și jumătate de euro. Nu era mult pentru o pictură de acest tip, dar starea sa era precară, ceea ce făcea dificilă atribuirea ei lui Diego Velázquez. În ciuda acestor îndoieli, o serie de evaluări ale experților i-au confirmat autenticitatea, sugerând că portretul era o replică autografată a picturii deținute la Muzeul Prado.

În plus chiar și Alfonso Pérez Sánchez, directorul muzeului din Madrid din 1983 până în 1991, a considerat-o o operă de Velázquez, „dar grav deteriorată și prost restaurată”. În ciuda acestui fapt, licitația nu a atras niciun ofertant și nici măcar statul nu a participat.

Opt ani mai târziu, în 2015 , tabloul lui Velázquez a revenit la licitație, de data aceasta cu un preț de pornire de 750.000 de euro şi de data aceasta a fost cumpărat. Deși identitatea cumpărătorului nu a fost niciodată dezvăluită public, se ştie că tabloul a fost achiziționat de Gema Navarro, pe atunci soția lui José María Aristrain, cu banii soțului ei.

Așa a intrat tabloul în colecția de artă a magnatului spaniol, clasat de Forbes drept unul dintre cei mai bogați oameni din țară, cu o avere netă de aproximativ 1,4 miliarde de euro. După divorț, tabloul a rămas în palatul lui Aristrain.

Fosta sa soție a încercat să îl recupereze fără succes și, neputând intra în reședință, a depus o plângere. Tribunalul din Madrid a cerut apoi guvernului să păstreze portretul până la soluționarea litigiului. Pe 17 martie, Ministerul Culturii din Spania l-a transferat în depozitul Muzeului Prado.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole