Antena 3 CNN Life Știinţă Oamenii pot să privească, pentru prima dată, în mintea altei persoane. Oamenii de știință au găsit o soluție cu inteligența artificială

Oamenii pot să privească, pentru prima dată, în mintea altei persoane. Oamenii de știință au găsit o soluție cu inteligența artificială

Cu ajutorul inteligenței artificiale, oamenii de ştiinţă japonezi au reuşit să creeze, în premieră, imagini mentale ale unor obiecte şi peisaje generate de activitatea cerebrală umană.

de Redacția Antena 3 CNN    |   

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Cuantică (QST) şi de la alte organizaţii au reuşit să producă imagini brute ale unui leopard, cu gură, urechi şi un model specific cu pete, dar şi obiecte precum un avion, cu lumini roşii aprinse şi aripi, a relatat agenţia Kyodo, potrivit Azernews.

Cunoscută sub denumirea de "decodare a creierului", tehnologia permite vizualizarea conţinutului perceptiv bazat pe activitatea cerebrală şi ar putea fi aplicată în domeniul medical şi al asistenţei sociale, conform oamenilor de ştiinţă.

În timpul studiului, participanţilor le-au fost prezentate 1.200 de imagini cu obiecte şi peisaje, iar relaţia dintre semnalele creierului lor şi imagini a fost analizată şi cuantificată cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională. Aceleaşi imagini au fost introduse într-un sistem de IA generativă pentru a cerceta corespondenţa lor cu activitatea cerebrală.

Citește și: Tot mai mulți români comandă online cadourile de Crăciun | Suma totală a coșului de cumpărături

Potrivit cercetătorilor, această tehnologie ar putea fi utilizată în dezvoltarea de dispozitive de comunicare şi pentru a înţelege mecanismele cerebrale din timpul halucinaţiilor şi al viselor.

Conform Agerpres, este pentru prima dată când oamenii pot privi în interiorul minţii unei alte persoane.

Subiecte în articol: inteligenta artificiala mintea umana
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Reţeaua generalilor. Traseul banilor proveniţi din şpăgi