Antena 3 CNN Actualitate Locale Pasajele Lujerului și Bucur-Obor și Podul Băneasa intră în reparații capitale. Au fost catalogate cu risc seismic

Pasajele Lujerului și Bucur-Obor și Podul Băneasa intră în reparații capitale. Au fost catalogate cu risc seismic

A.I.
1 minut de citit Publicat la 11:04 16 Iul 2025 Modificat la 11:04 16 Iul 2025
Pasajul Bucur-Obor se numără printre cele care intră în reparații capitale. Foto: Wikipedia

Pasajele Bucur-Obor şi Lujerului şi Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. Anunțul a fost făcut miercuri de primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu.

El a subliniat că este vorba despre trei dintre cele mai circulate elemente de infrastructură rutieră din București.

În vederea lucrărilor, Administrația Străzilor a lansat în SEAP procedurile de achiziție pentru proiectarea şi execuția operațiunilor de consolidare şi modernizare la cele trei obiective.

Termenele limită pentru depunerea ofertelor în SEAP sunt 20 august pentru Pasajul Lujerului, 21 august pentru Pasajul Bucur-Obor şi 22 august pentru Podul Băneasa.

"În urma expertizării a 24 de poduri şi pasaje din București, cele trei obiective au fost clasificate în gradul V de risc seismic şi reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației. Consolidarea lor este esențială atât pentru siguranța celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătățirea mobilității urbane", a scris Bujduveanu într-un mesaj pe Facebook.

? Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale! Așa cum mi-am asumat la...

Publicată de Stelian Bujduveanu pe Marţi, 15 iulie 2025

Printre intervențiile majore se numără demolarea şi înlocuirea suprastructurilor existente, consolidarea infrastructurii, construirea unor noi structuri rutiere, precum şi realizarea marcajelor şi montarea de indicatoare rutiere.

Lucrările vor dura între 17 luni și aproape trei ani și vor costa peste 300 de milioane de lei

Durata lucrărilor variază în funcție de complexitate: pentru Pasajul Lujerului, este estimat un interval de 33 de luni, pentru Pasajul Bucur-Obor, 24 de luni, iar pentru Podul Băneasa, 17 luni.

Conform anunțurilor din SEAP, în vederea evaluării ofertelor, componenta financiară va avea o pondere de 40%, garanția acordată lucrărilor va reprezenta 10%, iar experiența profesională va fi punctată cu 20%.

Organizarea şi metodologia vor conta pentru 20%, iar utilizarea tehnologiei BIM (Building Information Modeling) în elaborarea proiectului şi execuția lucrărilor va avea o pondere de 10%.

Ofertanții trebuie să facă dovada că au finalizat în ultimii cinci ani execuția unei construcții similare.

Pentru Pasajul Bucur-Obor valoarea totală estimată a investiției este de 114.939.186 lei.

Pentru Pasajul Lujerului, contractul are o valoare totală estimată de 203.213.300 lei

La Podul Băneasa se estimează o investiție de 21.851.467 lei. 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole