Antena 3 CNN › Actualitate › Social › Pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă pentru femeile cu copii. Este eliminată și penalizarea

Pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă pentru femeile cu copii. Este eliminată și penalizarea

D.C.
1 minut de citit Publicat la 16:25 12 Oct 2026 Modificat la 16:38 12 Oct 2026
Pensia anticipată devine pensie pentru limită de vârstă pentru femeile cu copii FOTO: Getty Images

Femeile cu copii care s-au pensionat anticipat pot beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, în condițiile prevăzute de lege. De asemenea, odată cu trecerea la pensia pentru limită de vârstă, diminuarea aplicată pensiei anticipate este eliminată.

Potrivit Legii nr. 360/2023, femeile care au realizat stagiul complet de cotizare și care au născut și au crescut copii până la vârsta de 16 ani, pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare cu un an.

În cazul copiilor adoptați, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind perioada în care aceștia au fost crescuți.

Și femeile care se află deja în plată cu pensie anticipată pot beneficia de reducerea vârstei standard dacă sunt îndeplinite și condițiile privind nașterea și creșterea copiilor, la îndeplinirea condițiilor pentru pensia pentru limită de vârstă.

Astfel, dacă pentru o femeie vârsta standard de pensionare este de 63 de ani, iar aceasta beneficiază de reducerea de un an pentru că a născut și a crescut doi copii în condițiile prevăzute de lege, condiția privind pensia pentru limită de vârstă poate fi îndeplinită la 62 de ani, dacă are stagiul complet de cotizare.

Dacă femeia are un singur copil, vârsta de pensionare scade cu 6 luni.

Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă

Pensia anticipată este diminuată în funcție de numărul de luni cu care persoana se pensionează înainte de împlinirea vârstei standard și de stagiul realizat peste stagiul complet de cotizare contributiv.

Diminuarea se aplică pentru perioada în care persoana primește pensie anticipată.

La momentul îndeplinirii condițiilor pentru pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă, iar diminuarea aferentă perioadei de anticipare este eliminată.

Astfel, dacă o femeie ajunge la vârsta la care poate beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea prevăzută pentru cele două copii, nu rămâne cu pensia diminuată aferentă perioadei de anticipare. Odată cu transformarea pensiei anticipate în pensie pentru limită de vârstă, penalizarea nu mai este aplicată.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole