Partidului Naţional Liberal (PNL) solicită celor din Partidul Social Democrat (PSD) să renunțe la poziționările politice care amenință stabilitatea guvernării și a Coaliției și îi cere să înceteze atacurile interne în contextul actual de incertitudine și tensiuni internaționale. Totul se întâmplă în contextul în liderii social-democraţi s-au reunit astăzi, înainte de ora prânzului, la sediul central al partidului. PSD a avut o şedinţă pentru a pune la îndoială Guvernul actual şi pentru a lua în discuţie posibila rupere a Coaliţiei, au transmis cei de la PNL.
Membrii din cadrul Biroului Permanent Național al Partidului Social Democrat au decis, prin vot unanim, în ședința de luni, ca mandatul pentru consultarea internă privind analiza participării în coaliția de guvernare să fie extins cu întrebări suplimentare, respectiv dacă PSD rămâne la guvernare și în ce condiții.
"Nu considerăm potrivit ca, în timp ce primul-ministru, viceprim-miniştrii şi o serie de miniştri s-au reunit la Palatul Victoria pentru a găsi soluţii de repatriere, în siguranţă, a cetăţenilor noştri aflaţi în zonele de conflict, PSD să se reunească în şedinţă pentru a pune la îndoială Guvernul actual şi pentru a lua în discuţie posibila rupere a Coaliţiei", au transmis oficialii Partidului Naţional Liberal PNL în condiţiile în care liderii social-democraţi s-au reunit luni, de la ora 10:00, la sediul central al partidului.
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a răspuns săptămâna trecută la ultimatumul dat de PNL, după ce a spus că va lansa consultări în PSD pentru a stabili dacă partidul mai rămâne în Coaliție sau dacă îl mai susține pe Ilie Bolojan, în calitate de prim-ministru al României.