Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean a precizat la Antena 3 CNN că președintele Nicușor Dan nu poate fi obligat de CCR să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate, dacă Guvernul Mureșan nu va fi votat miercuri în Parlament. Precizările sale vin în contextul în care vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru, a declarat că liberalii sunt pregătiţi să depună o sesizare la CCR, dacă Guvernul Mureşan este respins în Parlament, iar preşedintele Nicuşor Dan nu convoacă alegerile anticipate.
"Având în vedere articolele din Constituție, CCR ar trebui să răspundă că nu este de competența sa să îl oblige pe președinte să dizolve Parlamentul. În Constituție scrie că președintele poate, nu scrie că președintle trebuie să dizolve Parlamentul. Înseamnă că i s-a dat posibilitatea să aleagă între a dizolva Parlamentul sau a mai face o încercare sau zece".
Augustin Zegrean a mai precizat că și în situația în care Nicușor Dan ar dori alegeri anticipate, acestea se fac după noi runde de consultări:
"Președintele nu este obligat. Și dacă ar vrea să facă această dizolvare trebuie mai întâi consultări cu președinții Birourulor camerelor, cu liderii grupurilor parlamentare. Nu e chiar de capul lui președintele. Să îl obligi nu e posibil. Să îl oblige CCR să facă ceva ce nu îl obligă Constituia e de neimaginat.
Întotdeauna politicienii au idei ciudate. Ce nu înțeleg eu este cum dumnealor mai cred că va trece guvernul, câtă vreme până acum 4 sau 5 propuneri pentru funcțiile de miniștri nu au trecut. Ei ce caută mâine în Parlament, constituțional vorbind? În ce calitate se duc acolo?", a spus Augustin Zegrean.
Precizările vicepreședintelui PNL
Vicepreşedintele PNL, Alexandru Muraru, a mai spus că PNL nu ia în calcul o eventuală suspendare a preşedintelui Nicuşor Dan, dacă va exista şi o a patra nominalizare pentru funcţia de premier.
"Guvernul Mureşan va merge la vot pentru învestitură. Nu este clar că va cădea: au fost guverne care au căzut la 2 voturi, au fost şi guverne care au trecut la 2 voturi. Astfel încât există tot la fel de multe şanse să treacă sau să nu treacă.
(aţi discutat cu Ilie Bolojan despres sesizarea CCR?) A fost o dezbatere în BPN, am spus că luăm în calcul foarte serios acest lucru. Deci asta se va formaliza după... Nu am discutat încă cu colegii de la USR şi UDMR.
Preşedintele nu este obligat (n.r. - să convoace alegeri anticipate), dar în condiţiile actuale este evident faptul că nu se poate instala un Guvern şi astfel încât, în interpretarea noastră, aceasta este o chestiune imperativă. Asta nu înseamnă că preşedintele, oricare ar fi el, va putea încerca de zeci de ori să instaleze ani la rând, România rămânând cu un Guvern demis şi cu un Guvern interimar.
(luaţi în calcul să votaţi pentru suspendarea preşedintelui?) Nu, PNL nu susţine suspendarea preşedintelui. Acesta este un demers al partidului extremist AUR şi, mai nou, al pro-putinistului Ponta.
PNL este al doilea partid în sondajele noastre, după AUR. PNL va câştiga legitimitate", a declarat vicepreședintele liberarilor, Alexandru Muraru.
Siegfried Mureşan va merge miercuri în plenul reunit al Parlamentului fără cele 233 de voturi necesare pentru învestire. Este a treia propunere de premier pe care o face preşedintele Nicuşor Dan.
Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni să nu susţină Guvernul Siegfried Mureşan. De asemenea, preşedintele AUR, George Simion, a anunţat luni că formaţiunea sa nu va vota Cabinetul Mureşan şi spune că a desemnat o echipă de negociere cu toate partidele pentru a se ajunge la formarea unui Guvern stabil.