Profesorul Dan Voiculescu a scris vineri, pe blogul său, cum ar putea reduce România deficitul comercial. "Să investim în domeniile în care suntem cu adevărat competitivi, în care am demonstrat că putem produce și exporta plusvaloare", spune profesorul.
"Conform datelor publicate recent de INS, deficitul comercial al României (diferența dintre importuri și exporturi) tinde spre 25 de miliarde de euro, cu un milliard mai mult decât anul trecut.
Cifrele sunt alarmante. Dar încă mai gravă este tendința permanentă de creștere.
De 35 de ani importăm mult mai mult decât exportăm și acest fapt ne creează o stare de permanentă dependență. Suntem victima de serviciu în războaiele comerciale dintre marile puteri economice", spune el.
România ar trebui să investească "în domeniile în care suntem cu adevărat competitivi", precum sectorul autp, agricol şi IT.
"Ce e de făcut? Să investim în domeniile în care suntem cu adevărat competitivi, în care am demonstrat că putem produce și exporta plusvaloare.
Menționez trei exemple:
- Domeniul auto (Dacia, Ford, producătorii de subansambluri dedicate acestei industrii);
- Agricultura – susținerea fermierilor români ar trebui să fie o prioritate strategică a fiecărui Guvern, indiferent de culoarea politică.
- Domeniul IT și folosirea eficientă a inteligenței artificiale în sfera inovației!
O politică responsabilă și riguros aplicată în aceste domenii, care să implice facilitați fiscale și eliminarea barierelor birocratice, poate echilibra balanța comercială a României în cel mult zece ani!
Dar pentru a reuși un astfel de progres este necesar să facem saltul de la “reduceri și administrarea crizei” la “dezvoltarea durabilă a României”.
Nu e nevoie de ecuații politice și economice savante!
E necesar doar să ne iubim țara și să acționăm constant în interesul națiunii noastre", este mesajul transmis de Dan Voiculescu.