Antena 3 CNN › Actualitate › „Războiul” uniformelor obligatorii. Elevii protestează, părinții acuză că au apărut „micile afaceri” în școli. „Costă și 1.500 de lei”

„Războiul” uniformelor obligatorii. Elevii protestează, părinții acuză că au apărut „micile afaceri” în școli. „Costă și 1.500 de lei”

A.O.
5 minute de citit Publicat la 18:52 25 Sep 2026 Modificat la 18:52 25 Sep 2026
Senatul a adoptat luni, 21 septembrie, proiectul care prevede introducerea obligativităţii uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar.

Elevii din toată țara vor purta luni haine negre la școală în semn de protest față de legea care prevede introducerea uniformei obligatorii în învățământul preuniversitar. Consiliul Național al Elevilor spune că măsura nu va reduce diferențele sociale între elevi, iar soluția este una „comodă”. De cealaltă parte, părinții sunt împărțiți: unii cred că este o lege utilă, alții nu o aprobă. Între timp, au apărut deja oferte cu prețuri cuprinse între 300 și 1.500 de lei pentru uniforme și unele școli insistă că acestea pot fi achiziționate doar de la furnizori „acreditați”. Inițiatorul legii, social-democratul Daniel Zamfir, susține că uniforma școlară este „un simbol al apartenenței, mândriei și echității sociale”. 

Legea adoptată de Senat la începutul acestei săptămâni a stârnit furie în rândul elevilor. Luni, aceștia vor intra în grevă japoneză: vor purta haine negre la școală în semn de protest atât față de legea în sine cât și față de faptul că nu au fost consultați. 

Elevi din toată țara protestează împotriva legii

Mihnea Haiduc, președintele Consiliul Național al Elevilor, a declarat că introducerea uniformei obligatorii în școli nu va duce la o mare echitate socială. Diferențele financiare vor continua să fie evidente după telefoanele pe care le au elevii, încălțămintea și chiar ghiozdanele. 

„Luni, am îndemnat elevii din întreaga țară ca să se prezinte la cursuri îmbrăcați în negru în semn de protest față de introducerea uniformelor obligatorii în școli. Trebuie să înțelegem că nu protestăm doar împotriva introducerii acestor uniforme, ci și pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că elevii nu au fost consultați în deciziile care îi privesc.

Noi ne-am exprimat dezacordul pe acest proiect încă din vara acestui an când a fost propus în Parlament. Inițiatorii susțin că acest proiect ar reduce diferențele sociale dintre elevi și ar combate bullying-ul și într-adevăr asta este o problemă reală, dar soluția este cel puțin comodă pentru că diferențele sociale nu dispar când elevii poartă aceeași culoare la bluză, ele se pot muta în telefon, încălțăminte, ghiozdan, și așa mai departe”, a spus el, la Antena 3 CNN. 

Adolescentul a respins argumentul inițiatorului că uniforma școlară este un simbol de mândrie și apartenență la o anumită școală, dar și comparațiile cu alte țări. 

„Apartenența nu se coase pe rever. Nu poți să impui o apartenență. Am citit și noi nota de fundamentare, deja s-a dovedit că multe dintre argumentele prezentate acolo nu au de fapt un fond real pentru că se vorbește despre țări precum Franța și Marea Britanie. Într-adevăr în Marea Britanie sunt uniforme în școli, dar sunt impuse prin tradiție, nu prin lege, iar în Franța proiectul pilot care viza introducerea unei ținute unice în școli a fost abandonat de ministerul francez după vreo doi ani”, a mai spus Mihnea Haiduc. 

Oferte de uniforme de la furnizori „acreditați”

Nici părinții nu sunt cu toții de acord cu această lege. 

„Părinții sunt împărțiți în acest aspect. Foarte mulți o consideră utilă, foarte mulți o consideră inutilă, în general părinții nu sunt împotriva uniformei ca idee, chiar mulți o consideră utilă pentru identitatea școlii. Problemele apar în această legislație când uniforma devine legală și odată cu obligația apare costul, furnizorul, emblema, exclusivitatea și întrebarea cea mai importantă cine decide.

Dacă stăm strâmbi și judecăm drept azi vedem că marea majoritatea școlilor a ales o conduită vestimentară care este și astăzi reglementată prin lege și foarte multe școli chiar dacă au ceea ce ei numesc uniformă. Această lege nu schimbă nimic. Ba din contră. Cu ce schimbă faptul că Consiliul de Părinți trebuie să își dea acordul? Ce se întâmplă dacă nu își dă acordul?”, a spus, la Antena 3 CNN, Cătălin Viorel Nan, președintele Federației Părinților Edupart. 

Deși legea nu a fost încă adoptată, urmând votul final de la Camera Deputaților, în școli au apărut deja oferte de uniforme cu prețuri între 300 și 1.500 de lei. Mai mult, sunt școli unde se insinuează că aceste uniforme pot fi cumpărate doar de la „furnizori acreditați”. 

„Ai nevoie de cel puțin două, poate chiar trei. Prețurile pleacă de la 300 de lei până la 1.500 de lei. Și aici segregarea financiară să știți că se poate accentua dacă chiar se dorește.

Dar cea mai mare problemă pe care o vedem pe grupurile de părinți: sunt deja niște direcții, nu le-aș numi chiar presiuni, dar direcții din partea conducerilor unor școli, care îndeamnă părinții și chiar cuumva atrag atenția că anumite uniforme se pot cumpăra doar de la anumiți furnizori acredați, adică acreditați prin faptul că emblema școlii e înregistrată la OSIM și nu poate fi folosită de oricine.

E clar că se încep micile afaceri să se direcționeze prin școli. Emblema poate fi făcută oriunde și o pui pe orice uniformă”, a spus președintele Federației Părinților Edupart. 

Ce spune inițiatorul legii 

Inițiatorul legii, deputatul PSD Daniel Zamfir, a declarat că acuzația că legea ar limta dreptul la liberă exprimare este o „manipulare grosolană a useriștilor neomarxiști”. 

„O nouă manipulare grosolană a useriștilor neomarxiști se răspândește în rândul elevilor pe tema obligativității ținutelor școlare în instituțiile din învățământul preuniversitar de stat, cum că legea e una de constrângere care limitează dreptul la liberă exprimare, în cazul de față a libertății de a veni la orele de curs în ce vestimentație dorești. Le transmit tuturor elevilor că sub nicio formă legea nu e îndreptată împotriva lor și sunt deschis să avem un dialog să facem legea mai bună”, a scris Zamfir pe Facebook. 

Deputatul PSD a declarat că uniforma școlară este „un simbol al apartenenței, mândriei și echității sociale”. 

„Cred însă cu tărie că ținuta școlară decentă, adecvată în cadrul școlilor și liceelor nu e nici pe departe o constrângere, ci mai degrabă un simbol al apartenenței, mândriei și echității sociale.

Cred de asemenea că la școală nu trebuie scos în evidență statutul social al părinților și nici apetitul pentru ultimele apariții în materie de modă ale unora cu evidente posibilități materiale, în detrimentul actului de educație.

Evident că impunerea ținutei nu rezolvă pe deplin nici problema bullying-ului și nici a calității actului de învățământ. Dar e un prim pas spre recâștigarea sentimentului de mândrie și apartenență la comunitatea școlară în care elevul a dorit să intre”, a mai spus social-democratul. 

Ce prevede legea

Senatul a adoptat luni, 21 septembrie, proiectul care prevede introducerea obligativităţii uniformelor şcolare în învăţământul preuniversitar.

Potrivit noilor prevederi, elevii vor avea obligaţia să se prezinte la cursuri în uniformă şcolară, conform regulamentului unităţii de învăţământ preuniversitar.

Modelele, standardele tehnice şi elementele componente ale uniformelor şcolare se stabilesc de Consiliul de administraţie al fiecărei unităţi de învăţământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinţilor.

Unitatea de învăţământ nu poate impune elevilor alte elemente vestimentare sau accesorii decât cele stabilite, cu excepţia ecusonului care conţine denumirea unităţii de învăţământ.

Pentru achiziţia uniformelor se acordă gratuitate sau subvenţii, iar cheltuielile pot fi finanţate din fonduri alocate din bugetele Consiliilor judeţene, locale, precum şi din fonduri externe nerambursabile. Gratuităţile sau subvenţiile se vor acorda în funcţie de veniturile brute impozabile ale familiilor monoparentale, cu un copil, doi copii sau mai multe de trei copii.

Senatul a fost primul for legislativ sesizat cu proiectul iniţiat de PSD, iar Camera Deputaţilor este decizională. Dacă legea este adoptată și de Camera Deputaților, atunci va ajunge pe masa președintelui Nicușor Dan. 

 
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole