Antena 3 CNN Conferinţe Riscuri tot mai mari în România: Constanța, aproape complet expusă situațiilor de urgență

Riscuri tot mai mari în România: Constanța, aproape complet expusă situațiilor de urgență

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:16 18 Mar 2026 Modificat la 12:16 18 Mar 2026
Inundațiile și vijeliile au demonstrat cât de vulnerabile pot fi locuințele din zonă în fața fenomenelor meteo extreme. Foto: Getty Images

Harta zonelor de risc din România se extinde, iar județul Constanța nu este ocolit de pericolele dezastrelor naturale. Inundațiile și vijeliile din ultima perioadă au demonstrat cât de vulnerabile pot fi locuințele din zonă în fața fenomenelor meteo extreme, iar riscul seismic – resimțit și în Dobrogea în cazul unui cutremur major – rămâne o realitate care nu poate fi ignorată.

În acest context, Antena 3 CNN și UNSAR, în parteneriat cu Consiliul Județean Constanța, continuă campania de informare privind importanța asigurării locuințelor. După primul eveniment de la București, demersul ajunge în județul Constanța pentru a aduce în prim-plan riscurile specifice regiunii și soluțiile prin care proprietarii își pot proteja casele și bunurile, într-o țară în care 8 din 10 locuințe sunt încă neasigurate.

În cadrul conferinței, Alexandru Ciuncan, președinte și director general UNSAR, a explicat contextul actual și creșterea riscurilor:

„Vă dați seama că vremurile nu sunt deloc simple, ci, din contră. Însă, chiar și în aceste vremuri complicate, riscurile nu ne ocolesc. Și aici vorbim despre o gamă întreagă și variată de riscuri care ne afectează. Știți foarte bine, de la tot ceea ce înseamnă incendii, inundații, furtuni, vijelii, toate lucrurile acestea se văd ca o creștere a frecvenței și a severității. Se văd în cifrele plătite de industria de asigurări sub formă de despăgubiri – o creștere de 20% de la an la an.

Acesta este contextul în care desfășurăm această campanie. Vorbim de o creștere a frecvenței și a severității. Vorbim de circa 16.000 de dosare de daună, 16.000 de locuințe, mai simplu spus, care au fost despăgubite în primele nouă luni ale anului trecut de industria de asigurări. Și aici este o creștere, aceasta este realitatea în care trăim.

Vremurile sunt complicate, însă de aceea am venit aici pentru a putea, împreună cu colegii mei și, evident, cu sprijinul autorităților locale, să găsim soluții – soluții pentru locuitorii regiunii de sud-est, soluții pentru județul Constanța și soluții pentru noi toți”, a afirmat Alexandru Ciuncan.

La rândul său, Adrian–Teodor Picoiu, prefectul județului Constanța, a subliniat nivelul ridicat al riscurilor din zonă:

„Județul Constanța, ne place sau nu ne place, este cel mai complex din punct de vedere al riscului la situații de urgență. Din cele 23 de riscuri de situații de urgență, județul Constanța are 22, cu excepția avalanșelor. Într-adevăr, anul trecut nu am avut victime omenești, dar ne-am confruntat cu foarte multe incendii de vegetație, cu inundații, unde, în primă fază, nu am avut absolut nicio victimă.

Într-adevăr, a fost săptămâna trecută un incendiu în localitatea Topalu, care s-a soldat și cu o victimă omenească, din păcate. În privința responsabilității, Prefectura a trimis tuturor UAT-urilor adrese pentru a transmite în teren importanța asigurărilor PAD. Din păcate, lumea încă nu înțelege că valoarea asigurării este foarte mică”, a explicat acesta.

Citește mai multe din Conferinţe
» Citește mai multe din Conferinţe
TOP articole