Testamentul fostului ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, decedată luna aceasta la 86 de ani, menționează nouă persoane, inclusiv Marius Calotă, juristul mai tânăr cu peste 50 de ani mai tânăr decât defuncta și care neagă în prezent că i-ar fi fost partener acesteia.
Calotă pretinde, în schimb, că Stănoiu i-a fost "ca o mamă".
Potrivit surselor Antena 3 CNN, Calotă ar urma să primească partea cea mai mare a averii lui Stănoiu.
În proprietatea sa ar urma să ajungă:
- O casă din Tunari
- O casă situată pe litoral, la Năvodari
- Doua mașini
- 5% din banii din conturi
- Locul de veci din cimitir, cu condiția să aibă grijă de el.
Stănoiu mai deținea bijuterii, titluri de stat, opere de arta.
Dintre aceste bunuri, majoritatea vor merge la o rudă din Filiași, județul Dolj.
"Marius Calotă, presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu, moștenește vila din Pipera cu absolut toate bunurile din interior. De asemenea, o vilă în Năvodari, dar și cele două autoturisme pe care, de altfel, le și conduce în prezent.
Între timp, continuă ancheta, pentru că procurorii vor să afle dacă acest testament nu cumva a fost falsificat.
De asemenea, se fac și audieri. Până acum, au răspuns la întrebările anchetatorilor nepoata Rodicăi Stănoiu, fosta bucătăreasă, fostul șofer, dar și un doctorand care lucra la teză împreună cu fostul ministru.
De asemenea, există informații pe surse potrivit cărora, Marius Calotă, presupusul iubit, ar fi fost citat la audieri, însă nu ar fi confirmat când va merge să răspundă la întrebările anchetatorilor", a relatat Raluca Măndoiu, reporter Antena 3 CNN.
Ce se știe despre investigația legată de moartea fostului ministru
Suspiciunile privind o cauză suspectă în decesul Rodicăi Stănoiu au venit de la persoanele cărora fostul ministru le era îndrumător la doctorat.
Aceștia și Stănoiu erau membri ai unui grup WhatsApp, iar doctoranzii și-au exprimat temerile că "cineva" îi citește mesajele fostului ministru primite pe grup chiar și după deces.
Până în prezent, nu sunt indicii că presupusul iubit ar fi implicat în moartea Rodicăi Stănoiu, arată sursele Antena 3 CNN.
Stănoiu a mers la IML pentru un document necesar modificării testamentului
Cu două săptămâni înainte să moară, ea s-a deplasat la IML pentru un certificat de discernământ, necesar în vederea modificării testamentului.
Nu este clar momentan dacă a apucat să-l modifice sau nu.
Citirea testamentului urmează să se facă în luna ianuarie 2026, cei mandatați în acest sens fiind presupusul iubit și o nepoată a fostului ministru.
Documentul poate fi contestat de oricare dintre moștenitori daca există suspiciuni de fals.
Printre ultimele dorințe ale Rodicăi Stănoiu a fost aceea ca cenușa soțului Șerban Stănoiu, decedat înaintea sa, să fie împrăștiată la nișă, iar cripta ei să fie permanent închisă.