Antena 3 CNN › Economic › Salariul mediu net în România a ajuns, în 2025, la 5.266 de lei

Salariul mediu net în România a ajuns, în 2025, la 5.266 de lei

Andrei Paraschiv
7 minute de citit Publicat la 13:21 25 Sep 2026 Modificat la 13:21 25 Sep 2026
Bărbații au realizat câştiguri salariale medii nete lunare mai ridicate decât femeile. Foto: Getty Images

Salariul mediu brut lunar, înregistrat în România în 2025, a fost 8.716 lei, cu 8,1% (655 lei) mai mare faţă de anul precedent, în timp ce câştigul mediu net a ajuns la 5.266 de lei, în creştere cu 6,2% (307 lei) comparativ cu anul precedent, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, scrie Agerpres.

Cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare realizate în anul 2025, comparativ cu media pe economie, s-au înregistrat în următoarele activităţi economice: telecomunicaţii, activităţi de programare şi de consultanţă în tehnologia informaţiei, alte servicii informaţionale (+94,3%), activităţi de editare, difuzarea de programe de radio şi televiziune, activităţi de producţie şi distribuţie de conţinuturi (+72,6%), intermedieri financiare şi asigurări (+71,1%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+61,0%), industria extractivă (+36,1%), respectiv în administraţie publică (+35,0%).

Pe de altă parte, cele mai mici valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare comparativ cu media pe economie s-au consemnat în sectoarele: hoteluri şi restaurante (-37,3%), alte activităţi de servicii (-32,5%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-21,1%), activităţi de spectacole, culturale, sportive şi recreative (-18,8%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-17,2%), respectiv în tranzacţii imobiliare (-15,5%).

Potrivit datelor INS, pentru anul 2025, indicele câştigului salarial real, exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei, a fost 246,3% faţă de anul 1990, mai mic cu 2,6 puncte procentuale faţă de anul precedent.

Datele statistice oficiale arată că femeile au câştigat în medie, brut, cu 4,8% mai puţin decât bărbaţii, realizând un câştig salarial mediu brut lunar de 8.489 lei faţă de 8.921 lei al salariaţilor bărbaţi. La salariul net, femeile au câştigat cu 5,2%, respectiv cu 278 lei mai puţin decât salariaţii bărbaţi (5120 faţă de 5.398).

Bărbații au realizat câştiguri salariale medii nete lunare mai ridicate decât femeile în majoritatea activităţilor economice, iar cele mai semnificative diferenţe s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (+40%), activităţi de editare, difuzarea de programe de radio şi televiziune, activităţi de producţie şi distribuţie de conţinuturi (+27,1%), industria prelucrătoare (+20,6%), telecomunicaţii, activităţi de programare şi de consultanţă în tehnologia informaţiei, alte servicii informaţionale (+17,2%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (+15,0%), respectiv în alte activităţi de servicii (+10,7%).

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu net lunar în anul 2025 s-a situat sub media pe economie în 35 judeţe.

Astfel, cele mai scăzute salarii medii lunare s-au înregistrat în judeţele Botoşani (4.059 lei, cu 22,9% sub media pe economie), Teleorman (4.066 lei, cu 22,8% sub media pe economie), Vrancea (4.114 lei, cu 21,9% sub media pe economie), Bistriţa-Năsăud (4.130 lei, cu 21,6% sub media pe economie), Vâlcea (4.138 lei, cu 21,4% sub media pe economie) și Vaslui (4.160 lei, cu 21% sub media pe economie).

La polul opus, salariile medii nete lunare peste media pe economie s-au înregistrat în Municipiul Bucureşti (7.150 lei, cu 35,8% peste media pe economie), Cluj (6.263 lei, cu 18,9% peste media pe economie), Timiş (5.823 lei, cu 10,6% peste media pe economie), Iaşi (5.355 lei, cu 1,7% peste media pe economie), Ilfov (5.317 lei, cu 1% peste media pe economie), Sibiu (5274 lei, cu 0,2% peste media pe economie) şi Braşov (5.272 lei, cu 0,1% peste media pe economie).

Potrivit datelor INS, costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2025 a fost 9.126 lei/salariat, mai mult cu 8,1% comparativ cu anul precedent.

Costul mediu lunar a crescut în toate activităţile economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante creşteri s-au regăsit în activităţi de editare, difuzarea de programe de radio şi televiziune, activităţi de producţie şi distribuţie de conţinuturi (+20,7%), tranzacţii imobiliare (+19,4%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, respectiv hoteluri şi restaurante (+12,2% pentru fiecare în parte), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+11,8%), agricultură, silvicultură şi pescuit (+11,3%), respectiv în intermedieri financiare şi asigurări (+11,1%).

„În vederea sprijinirii unităţilor economico-sociale au fost acordate transferuri de la bugetul statului către angajator pentru timpul nelucrat (în caz de şomaj tehnic din iniţiativa angajatorului, reducerea temporară a timpului de lucru, supravegherea copiilor în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ), respectiv pentru stimularea ocupării forţei de muncă prin (re)încadrarea în muncă a anumitor categorii de persoane (de exemplu: absolvenţi, şomeri).

Ponderea acestor transferuri în totalul cheltuielilor cu forţa de muncă (cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte) a fost mai redusă comparativ cu cea din anul precedent, cu diferenţe moderate pe activităţi economice. Astfel, cele mai mari sume aferente transferurilor de la bugetul statului s-au regăsit în industria prelucrătoare, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, construcţii, hoteluri şi restaurante, respectiv agricultură, silvicultură şi pescuit”, precizează INS.

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai ridicat în activităţile economice de telecomunicaţii, activităţi de programare şi de consultanţă în tehnologia informaţiei, alte servicii informaţionale (+93,9%), activităţi de editare, difuzarea de programe de radio şi televiziune, activităţi de producţie şi distribuţie de conţinuturi (+73,0%), intermedieri financiare şi asigurări (+72,3%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+64,6%), respectiv în industria extractivă (+26,7%).

Cele mai relevante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile economice din hoteluri şi restaurante (-38,8%), alte activităţi de servicii (-34,2%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-22,6%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, respectiv activităţi de spectacole, culturale, sportive şi recreative (-18,6% pentru fiecare în parte).

În anul 2025, numărul mediu al salariaţilor a fost de 5.526.400 persoane. Ca urmare a extinderii activităţii anumitor unităţi economico-sociale, numărul mediu al salariaţilor a crescut pe parcursul anului 2025 cu 73.200 persoane comparativ cu anul precedent. Numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a predominat ca şi în anii precedenţi, reprezentând 52,4% din totalul salariaţilor (respectiv 2,898 milioane de persoane). Comparativ cu anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 37.900 persoane, iar cel al salariaţilor femei cu 35.300 persoane.

Activităţile din construcţii şi industria extractivă au fost desfăşurate cu preponderenţă de salariaţii bărbaţi şi au reprezentat 87,6%, respectiv 84,1% din totalul salariaţilor acestor activităţi economice.

Principalele activităţi economice în care salariaţii femei au deţinut majoritatea au fost cele de sănătate şi asistenţă socială (79,6%), învăţământ (72,7%), intermedieri financiare şi asigurări (70,3%), hoteluri şi restaurante (60,2%), administraţie publică (60,1%), activităţi de spectacole, culturale, sportive şi recreative (59%).

Potrivit statisticii, repartizarea salariaţilor pe sectoare economice a arătat că majoritatea s-au regăsit în sectorul terţiar (65,1%) (44,9% în servicii comerciale, iar 20,2% în servicii sociale). În sectorul secundar (industrie şi construcţii) au lucrat 32,5% dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi pescuit) doar 2,4%.

Comparativ cu anul precedent, creşteri semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (+28.000 persoane), sănătate şi asistenţă socială (+14.300 persoane), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+12.100 persoane), construcţii (+11.300 persoane), hoteluri şi restaurante (+7.800 persoane), tranzacţii imobiliare (+5.600 persoane).

La polul opus, cele mai importante scăderi ale numărului mediu al salariaţilor s-au observat în industria prelucrătoare (-17.500 persoane), administraţia publică (-4.500 persoane), respectiv în activităţi de spectacole, culturale, sportive şi recreative (-1.500 persoane).

Efectivul salariaţilor la sfârşitul anului 2025 a fost 5,761 milioane persoane. Comparativ cu sfârşitul anului precedent, efectivul salariaţilor a înregistrat o creştere cu 8.500 persoane, din care 7.700 persoane au fost salariaţi bărbaţi.

În profil teritorial, efectivul salariaţilor a crescut faţă de sfârşitul anului precedent în regiunile: Bucureşti-Ilfov (+8.000 persoane), Nord-Est (+6.400 persoane), Nord-Vest (+5.200 persoane), respectiv Centru (+2.800 persoane). În celelalte regiuni, efectivul salariaţilor s-a diminuat comparativ cu finalul anului precedent, astfel: cu 6.800 persoane în regiunea Vest, cu 3.100 persoane în regiunea Sud-Vest Oltenia, cu 2.800 persoane în regiunea Sud-Muntenia, respectiv cu 1.200 persoane în regiunea Sud-Est.

În regiunea Bucureşti-Ilfov s-au concentrat 22,8% din salariaţii din economie, fiind urmată de regiunile Nord-Vest (13,9%), respectiv Centru (12,6%).

Regiunile de dezvoltare în care activităţile din sectorul primar (agricultură, silvicultură şi pescuit) au depăşit ponderea la nivel naţional (2,4%) au fost: Sud-Muntenia (3,7%), Sud-Est (3,6%), Nord-Est (3,1%), Sud-Vest Oltenia (3,0%), Vest (2,9%), respectiv Centru (2,5%).

Regiunile de dezvoltare în care s-a concentrat o proporţie a salariaţilor din sectorul industriei şi construcţiilor mai mare decât ponderea la nivel naţional (32,3%) au fost: Centru (39,0%), Sud-Muntenia (37,5%), Nord-Vest (36,6%), Vest (36,4%), Sud-Vest Oltenia (34,6%), respectiv Sud-Est (32,5%).

Cea mai mare pondere a salariaţilor din serviciile comerciale s-a regăsit în regiunea Bucureşti-Ilfov (62,0% faţă de 45,4% ponderea la nivel naţional), iar în sectorul serviciilor sociale cea mai mare pondere s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (26,0% faţă de 19,9% ponderea la nivel naţional).

La sfârşitul anului 2025, efectivul salariaţilor din societăţile cu capital privat a fost majoritar (77,4%) şi a înregistrat o creştere cu 0,5% comparativ cu anul precedent.

Distribuţia salariaţilor după forma juridică a întreprinderilor a arătat că cei angajaţi în societăţile comerciale au reprezentat 80,5% din efectivul salariaţilor la sfârşitul anului, în creştere cu 0,6% faţă de anul precedent.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole