Antena 3 CNN Economic Şeful ANAF a anunţat că Fiscul îşi va înfiinţa o divizie de criptomonede. Cine va fi vizat de noi controale

Şeful ANAF a anunţat că Fiscul îşi va înfiinţa o divizie de criptomonede. Cine va fi vizat de noi controale

M.P.
1 minut de citit Publicat la 13:40 30 Ian 2026 Modificat la 13:40 30 Ian 2026
Şeful ANAF a anunţat că Fiscul îşi va înfiinţa o divizie de criptomonede. Foto: Getty Images

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va avea, în urma reorganizării, o divizie de criptomonede, iar faptele pe care diverşi contribuabili aleg să le facă, ascunzându-le în partea de cripto, vor fi vizate de noi, a declarat vineri preşedintele ANAF, Adrian Nica, notează Agerpres.

"Vreau să vă spun că ANAF, în urma reorganizării în care va intra, îşi va face pentru prima dată o divizie de criptomonede. Poate astăzi nu suntem atât de bine pregătiţi cum ne dorim pe partea de cripto, dar faptele pe care diverşi contribuabili aleg să le facă, ascunzându-le în partea de cripto, în următoarea perioadă - că va fi un an, că vor fi doi - vor fi vizate de ANAF", a anunţat Nica.

Acesta a subliniat că termenul de prescripţie este de cinci ani, deci timp suficient pentru ca ANAF să fie mai bine pregătită pentru a-i prinde pe cei care se folosesc de criptomonede pentru spălarea de bani.

"Avem perioada de 5 ani, termenul de prescripţie. Acesta este termenul cu care lucrează ANAF. Imaginaţi-vă, atunci când faceţi o faptă azi şi credeţi că nu ştie nimeni ce faceţi dumneavoastră cu criptomonede, timp de 5 ani avem suficient timp să devenim şi noi mai bine pregătiţi şi să prindem pe fiecare atunci când, într-o parte de fraudă, utilizează în partea de spălare de bani partea de cripto", a transmis Adrian Nica.

El a adăugat că ANAF este "în perioada de pionierat" şi, în momentul în care o să aibă o structură pe partea de cripto, va anunţa ce urmează să facă aceasta şi rezultatele.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Adrian Nica, a participat vineri la evenimentul de lansare a Studiului "Impactul socio-economic al industriei de băuturi răcoritoare din România", organizat de Asociaţia Naţională pentru Băuturi Răcoritoare (ANBR), în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE).

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole