Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) susține că atacul masiv desfășurat asupra unor aerodromuri militare din Rusia a provocat pagube aviației strategice ruse în valoare de șapte miliarde de dolari, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Şapte miliarde de dolari americani: acesta este costul estimat pentru aviaţia strategică inamică, ce a fost lovită astăzi ca urmare a operaţiunii speciale 'Pânza de păianjen' a SBU", a scris SBU duminică pe Telegram.
Instituția a mai precizat că au fost lovite 34% dintre aeronavele care transportau rachete de croazieră strategice.
AFP subliniază că aceste afirmații nu pot fi verificate din surse independente.
Ucraina a efectuat duminică un atac masiv cu drone asupra aviației militare ruse, susținând că a distrus aproximativ 40 de aeronave și că a reușit să lovească ținte aflate la mii de kilometri distanță de granițele sale, chiar în ajunul negocierilor programate cu Moscova la Istanbul.
Totodată, oficiali din administrația ucraineană au precizat că președintele american Donald Trump nu a fost anunțat cu privire la acest atac.
Operaţiunea "Pânza de Păianjen", atacul Ucrainei în care au fost distruse numeroase aerodromuri, avioane de război și alte instalații militare rusești, a fost planificată vreme de 18 luni, sub supravegherea personală a Preşedintelui Volodimir Zelenski.