Într-un colț liniștit din Carolina de Nord, albinele produc o miere atât de rară, încât nici specialiștii nu reușesc să o înțeleagă pe deplin. Culoarea ei, un mov profund, i-a fascinat pe cercetători, gurmanzi și iubitori de mistere deopotrivă, scrie BBC News.
Regiunea Sandhills, aflată între capitala Raleigh și orașul Charlotte – faimos pentru cultura sa sportivă și pentru NASCAR Hall of Fame – adăpostește o nișă ecologică unică. Cândva, Atlanticul ajungea până aici, la aproape 145 km în interior. Pe măsură ce marea s-a retras, a lăsat în urmă dunele de nisip care au dat numele zonei.
Această regiune este una dintre ultimele refugii pentru speciile rare de floră și faună, precum șarpele sudic și broasca din Carolina, ambele aflate în pericol de dispariție. Totuși, ceea ce atrage atenția și stârnește curiozitate este o miere rară, cu o culoare intensă de mov, a cărei origine exactă rămâne un mister.
Sandhills atrage turiștii cu activități în aer liber și un farmec rural autentic – de la labirinturi de porumb și pescuit la păstrăv, până la plimbări liniștite prin natură. În zonă se află celebrul Pinehurst Golf Resort, supranumit "leagănul golfului american" dar și centrul ecvestru Southern Pines, înconjurat de trasee pentru echitație și drumeții. Râul Drowning Creek este popular printre pasionații de caiac și canoe, datorită traseului său pitoresc de 13 mile, între Șoseaua Turnpike și Autostrada 401 (Turnpike Road și Highway 401). Vânatul specific sudului, precum cerbul cu coadă albă, curcanul sălbatic sau rața de lemn, rămâne însă o activitate tradițională.
Totuși, mulți vizitatori vin pentru un fenomen mai rar decât toate acestea: o miere de culoare mov, care apare doar atunci când condițiile încă necunoscute sunt perfecte. Stupiștii din zonă povestesc că, din când în când, găsesc în stupi nu doar faguri aurii, ci și un lichid gros, cu o nuanță de mov, pe care o numesc o adevărată comoară.
"Este adevărat, nimeni nu știe cu certitudine ce determină această culoare", explică Paige Burns, specialist în horticultură și director al extensiei agricole din județul Richmond. Circulă numeroase teorii, unele din folclorul local, altele pseudoștiințifice, iar fiecare localnic pare să aibă o explicație proprie.
Printre cele mai populare ipoteze se numără influența pH-ului solului, așa cum se întâmplă cu hortensiile (N.r. - plante ornamentale foarte populare), care își schimbă culoarea în funcție de aciditate, prezența fructelor de pădure sălbatice sau polenizarea florilor de kudzu, o plantă invazivă cu flori violet intens. Apicultorii din regiune spun că întâlnesc miere violetă de ani de zile, dar aparițiile sunt rare și complet imprevizibile.
Don Dees, care deține stupina Dees Bees în apropiere de Aberdeen, respinge teoria conform căreia aluminiul din sol ar influența culoarea și nu crede că kudzu are vreo contribuție, argumentând că, dacă ar fi așa, mierea violetă ar apărea în fiecare an. El susține că aceasta este mai probabil să apară în perioade de secetă, când albinele recurg la surse alternative, cum ar fi afinele sălbatice care cresc pe soluri uscate, cu argilă.
Rusty Burlew, un apicultor cu experiență și fondator al organizaţiei Conservarea Albinelor Native (Native Bee Conservancy) din Washington, are o altă opinie. Ea consideră că florile de kudzu sunt responsabile pentru nuanța neobișnuită și crede că albinele nu ar putea obține nectar din fructe.
Paige Burns mărturisește că nu a avut niciodată norocul de a recolta miere violetă, deși una dintre colaboratoarele ei – aflată la doar câțiva kilometri distanță – o găsește frecvent în stupi.
"Suntem în același tip de mediu. Eu sunt pe malul râului, ea la fel. Dar eu n-am avut niciodată miere violetă. Uneori apare, apoi trec 10 ani fără să o mai vezi", a spus aceasta.
Chiar și pentru localnici, acest fenomen rămâne un mister. Nici măcar apicultorii care lucrează zilnic cu ele nu știu ce determină apariția acestei mierii rare, cu o culoare care pare să sfideze logica naturii.