În credinţele şi superstiţiile străvechi, căscatul era considerat a fi atât păcătos, cât şi periculos.
Se credea că acesta apărea dintr-un loc rău din inimă care era dornic să găzduiască spiritele rele sau că dădea cale liberă ieşirii sufletului din trup.
În Evul Mediu, într-o superstiţie răspândită, se spunea că diavolul aştepta mereu o ocazie pentru a intra în corpul unui om şi a-l poseda. Satana obişnuia să pătrundă în oameni îndeosebi pe gură; când i se punea pata pe cineva şi aştepta prea mult timp că respectiva persoană să-şi deschidă gură, o făcea să caşte şi se azvârlea de îndată prin gâtul sau. Din această cauză, atunci când dădeau să caşte, oamenii se protejau faţă de diavol făcând semnul crucii deasupra gurii.
Acest lucru s-a menţinut într-o superstiţie din Estonia, potrivit căreia, atunci când caşti şi nu îţi acoperi gura, îl inviţi pe diavol să-ţi fure sufletul.
În mod asemănător, persanii vedeau strănutul şi căscatul ca semne ale posesiunii satanice. Printre musulmani, atunci când un tânăr cască, îşi acoperă gura cu dosul palmei, zicând: "Îmi caut refugiu la Alah din faţa lui Satana, cel blestemat!"
La turci, gura care cască trebuie să rămână închisă. Se consideră că o persoană care îşi permite să caşte cu gură deschisă îi spune "Ezan" diavolului sau se închină acestuia.
Pentru hinduşi, căscatul semnala apropierea unui pericol. Pentru a se proteja atunci când căscau, ei plesneau de trei ori din degete, şi invocau cu voce tare numele unei divinităţi.
Mai mult, pe diane.ro.