Antena 3 CNN Life Timp liber Muzică Tatăl lui Amy Winehouse e obligat să le plătească 1 milion de lire sterline prietenelor fiicei sale. Cum s-a ajuns aici

Tatăl lui Amy Winehouse e obligat să le plătească 1 milion de lire sterline prietenelor fiicei sale. Cum s-a ajuns aici

I.C.
1 minut de citit Publicat la 09:23 30 Iul 2026 Modificat la 09:23 30 Iul 2026
Tatăl lui Amy Winehouse e obligat să le plătească 1 milion de lire sterline prietenelor fiicei sale. Foto: Getty Images

Tatăl cântăreței britanice Amy Winehouse este obligat să le plătească 950.000 de lire sterline prietenelor fiicei sale, după ce le-a dat în judecată fără succes pentru că au scos la licitație haine și alte obiecte care i-au aparținut artistei, scrie The Guardian.

Mitch Winehouse a pierdut, la începutul acestui an, procesul deschis la Înalta Curte din Londra împotriva a două prietene ale lui Amy Winehouse, care au vândut la licitație zeci de haine și alte bunuri ale cântăreței, la mai mulți ani după moartea acesteia.

Cântăreața și compozitoarea britanică, devenită celebră pentru vocea sa gravă și inconfundabilă și care s-a bucurat de un succes uriaș în întreaga lume încă de la o vârstă fragedă, a murit în iulie 2011, în urma unei intoxicații cu alcool. Avea doar 27 de ani.

Naomi Parry, fosta stilistă a artistei, și prietena acesteia, Catriona Gourlay, au negat că ar fi acționat necinstit atunci când au scos la licitație obiectele despre care au spus că le fuseseră dăruite sau împrumutate.

Tatăl cântăreței a susținut că cele două nu aveau dreptul să le vândă

Cele 155 de obiecte, scoase la licitație între 2021 și 2023, au inclus haine, balerini, genți, cercei și produse de machiaj care i-au aparținut artistei, precum și o rochie purtată de aceasta în ultimul său turneu, în 2011.

În timpul procesului, instanței din Londra i s-a spus că prietenele lui Winehouse „au profitat” de faptul că tatăl acesteia era uituc și au încasat peste 1,4 milioane de dolari din vânzări.

Judecătoarea a stabilit însă că cele două femei nu i-au ascuns în mod deliberat niciunul dintre obiecte lui Mitch Winehouse, care „a știut tot timpul” că acestea urmau să fie vândute și le-a cerut bani abia după încheierea licitațiilor.

„Reclamantul a ales să deschidă un proces care era, prin natura sa, slab fundamentat, să îl urmărească agresiv și fără încetare până la capăt și să facă acuzații grave și nefondate împotriva pârâtelor, care le-au afectat în mod semnificativ reputația, perspectivele profesionale, siguranța financiară și sănătatea”, a declarat miercuri judecătoarea Sarah Clarke.

„Faptul că a făcut acest lucru în mod conștient și deliberat împotriva a două tinere care i-au fost alături cu loialitate lui Amy (…) face ca purtarea sa nerezonabilă să fie cu atât mai gravă”.

În hotărârea pronunțată în aprilie, judecătoarea a amintit că Amy Winehouse era cunoscută pentru „generozitatea sa extraordinară față de prieteni, dar și față de oameni pe care abia îi cunoștea”.

Citește mai multe din Muzică
» Citește mai multe din Muzică
TOP articole