România găzduiește unele dintre cele mai mari pajiști din Europa gestionate încă prin metode tradiționale, însă agricultura modernă poate face ca idilicele căpiţe de fân să devină simbolul unui mod de viață care dispare încet-încet.
Căpițele de fân aurii în formă de lacrimi sunt un simbol al vieții rurale din România de sute de ani, iar stivele de 3 metri înălțime sunt punctul culminant al zilelor de muncă grea, în plină vară, din partea familiilor, de la copii până la bunici, scrie The Guardian într-un reportaj.
În cea mai mare parte a Europei de Vest, apariția îngrășămintelor artificiale a dus la dispariția pajiștilor de fân bogate în faună sălbatică care acopereau odată peisajul rural. De exemplu, Regatul Unit a pierdut 97% din pajiștile cu flori sălbatice din anii 1930 până în prezent. Lucrurile se schimbă rapid și în România: pe măsură ce tinerii părăsesc satele să găsească de lucru în Europa, oamenii și caii sunt înlocuiți cu mașini și îngrășăminte.
Adunarea fânului pentru iarnă ajută mult mai multe specii decât doar oamenii și animalele lor. Cercetările arată că aceste pajiști sunt printre cele mai diverse ecosisteme terestre de oriunde, și sunt pline de lăcuste, fluturi și păianjeni, precum și de mai mult de 100 de specii de ierburi și flori, inclusiv ciuperci de iarbă, paie de gard viu și plante perene.
Mai mult, studiile au descoperit că pajiștile tradiționale de fân din România pot fi mai bogate în faună sălbatică decât pajiștile gestionate ca rezervații naturale. Din mai până în iulie, înainte de tăierea fânului, sunt pline cu flori sălbatice și insecte.
Potrivit The Guardian, activitatea umană este cea care face aceste habitate atât de bogate în faună sălbatică: sute de specii de plante, păsări și insecte s-au adaptat la secole de cultivare tradițională, ciclurile lor de viață fiind împletite cu agricultura.
"Oamenii folosesc tractoare pentru că sunt mai puternice decât caii"
"Îmi place locul în care am crescut. Văd valoarea uriaşă în ceea ce au creat strămoşii noştri - atingerea lor blândă asupra naturii, respectul lor pentru ea şi modul în care lucrează câmpurile, creând o biodiversitate atât de bogată", spune Sarig Attila, fermier din Ghimeş-Făget, un mic sat de munte din estul Carpaţilor, a spus publicaţiei. Familia lui locuiește în sat de cel puțin patru generații.
Ghimeş-Făget găzduieşte 5.000 de oameni, ale căror ferme au fost în mare parte autosusţinute timp de 400 de ani. În ultimii 15 ani, la Ghimeş-Făget au ajuns maşini mici de tăiat şi aranjat iarba în căpiţe, fiind folosite şi tractoare mai mari. Attila spune: "Nu a fost aproape nicio schimbare în 300 sau 400 de ani, iar acum, în ultimii 30 de ani, totul s-a schimbat extrem de repede..
Acum sunt doar câteva familii care colectează fân în mod tradițional. Cum mulți tineri au plecat, Attila nu poate plăti pe cineva care să îl ajute, așa că îi este mai ieftin să folosească mijloace motorizate pentru a-şi putea face munca.
„Oamenii folosesc tractoare pentru că acestea sunt mai puternice decât caii și pot face mai multe”, spune Attila, care este îngrijorat că se pierde o conexiune de secole cu pământul.
Noua generaţie nu vede valoarea acestui mod de viaţă
În ciuda orizontului pesimist, există mai mulți oameni lucrează pentru a se asigura că peisajele idilice din România nu devin relicve ale trecutului.
Nat Page este director al Fundației Adept, o organizație pentru conservarea biodiversității și dezvoltarea rurală cu sediul în România, care lucrează cu fermierii pentru a gestiona cel mai bine pășunile în mod profitabil. De asemenea, el ajută fermierii să acceseze fonduri pentru protejarea biodiversității și să găsească piețe pentru produsele lor.
El a ajutat peste 5.000 de mici fermieri care administrează 30.000 de hectare de pajiști la sud de Sighișoara, în sud-estul Transilvaniei.
"Transilvania este ultima țară europeană cu peisaje agricole tradiționale mari, pe scară largă. Ne dorim să oferim fermierilor mici un stimulent să rămână," spune Page.
Cu toate acestea, distrugerea metodelor tradiționale din România continuă fără încetare, iar jumătate din pajiștile de fân sunt rămase necosite în unele zone.
Pierderea acestor pajiști tradiționale de fân „se întâmplă peste tot”, spune Attila, iar fără management uman, biodiversitatea scade. „Nu sunt destui oameni care să facă treaba – cei mai tineri părăsesc satul.
„Pentru mine, este trist”, spune el. „Văd o valoare uriașă în asta, dar noua generație nu o vede.”