Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană UE amorsează bomba : lista neagră a paradisurilor fiscale

UE amorsează bomba : lista neagră a paradisurilor fiscale

Miniștrii de Finanțe din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc marți, la Bruxelles, în încercarea de a pune la punct o listă neagră a paradisurilor fiscale, care ar urma să conțină aproximativ 20 de nume, o premieră pentru UE, informează Radu Tudor pe blog-ul său.

Această listă este așteptată cu nerăbdare după recentele scandaluri care au scos la iveală numeroase sisteme de evaziune fiscală, de la ‘LuxLeaks’ la finele lui 2014, ‘Panama Papers’ în luna aprilie 2016 și ‘Paradise Papers’ în luna noiembrie 2017. Cu toate acestea, numele jurisdicțiilor ce vor fi incluse pe lista neagră a UE ar urma să facă obiectul negocierilor până în ultima clipă între statele membre. Motivul, în conformitate cu prevederile europene în materie de fiscalitate, cele 28 de state membre trebuie să fie de acord în unanimitate cu privire la numele țărilor incluse pe această listă neagră.

Sursele citate de AFP susțin că marți ar urma să fie date publicității două liste de țări: o primă listă “neagră” care va cuprinde numele a 20 de jurisdicții (o altă sursă vorbind de doar 19) și o a doua listă “gri”, cu alte 45 de jurisdicții care s-au angajat să își îmbunătățească practicile în materie de fiscalitate.

Detalii, AICI

Subiecte în articol: paradis fiscal UE radu tudor
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu la etajul 12 al unui bloc din București, în noaptea de Înviere