Un bunic s-a dus să își ia nepotul de un an de la o creșă din Sydney, dar i-a fost dat alt copil. Părinții micuțului dau vina pe instituția de învățământ pentru situația creată, iar incidentul a declanșat o anchetă și a dus la suspendarea unui educator, scrie The Guardian.
Incidentul a avut loc luni după-amiază, la First Steps Learning Academy din cartierul Bangor. Bărbatul a venit să-și ia nepotul, însă i-a fost dat un alt copil.
Fără să știe, bunicul a dus acasă băiatul, care dormea în acel moment. Eroarea a fost descoperită abia atunci când mama copilului a sosit la centru să-l ia și a constatat că fiul ei nu se afla acolo, relatează Sydney Morning Herald.
„Nu pot descrie ce am simțit”, a declarat mama, povestind șocul de a afla că băiețelul ei de un an fusese luat de un bărbat necunoscut. „Nu îl învinovățim pe el. Nu suntem supărați pe el – considerăm că responsabilitatea aparține creșei”, a adăugat femeia.
Bunica a povestit că soțul său a fost „devastat” de greșeală și „a alergat cu copilul înapoi cât de repede a putut” când și-a dat seama de eroare. „Sunt doar recunoscătoare că băiețelul este bine”, a adăugat ea, explicând că soțul ei a ajuns la creșă în timpul somnului copiilor, când sala era întunecată.
Autoritatea pentru Educație și Îngrijire a Copilăriei Timpurii din New South Wales a anunțat că desfășoară „o investigație amănunțită” asupra acestui „incident grav și îngrijorător”. Instituția a precizat că educatorul implicat a fost suspendat pe durata anchetei și că verificările vor lua în considerare istoricul de conformitate al centrului. Poliția din New South Wales a fost notificată, însă a transmis că nu are înregistrată o anchetă în acest caz.
Trisha Hastie, reprezentanta legală a rețelei First Steps Learning Academy, și-a cerut scuze familiilor afectate pentru stresul provocat de incident, pe care l-a descris drept „izolat”. „Așa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată la Bangor sau în vreunul dintre celelalte centre ale noastre”, a declarat aceasta joi. „Deși am avut mereu protocoale stricte pentru predarea și preluarea copiilor, în acest caz procedurile nu au fost respectate corespunzător. Educatorul implicat a fost suspendat”
În ultimele luni, au apărut acuzații grave de abuz și neglijență în mai multe centre de îngrijire a copiilor din țară, ceea ce a determinat autoritățile statale din NSW și Victoria să înceapă evaluări ale sistemului. Atât autoritățile statale, cât și cele federale au anunțat o serie de modificări legislative menite să îmbunătățească standardele de siguranță în domeniu.