Uniunea Europeană își reduce dependența de combustibilii fosili, dar tranziția verde scoate la iveală o vulnerabilitate tot mai mare: capacitatea de rafinare a Europei a scăzut cu aproximativ 20% din 2009, iar blocul comunitar depinde tot mai mult de importurile de motorină și alte produse petroliere rafinate. Ursula von der Leyen a anunțat marți un nou „dialog strategic” privind rafinăriile europene, în contextul în care tensiunile geopolitice și perturbările de pe piețele globale pun presiune asupra securității energetice a UE, potrivit Euronews.
Rafinăriile europene, care transformă țițeiul în produse rafinate precum motorina sau combustibilul pentru avioane, s-au închis sau și-au redus capacitatea de ani de zile, pe măsură ce instalațiile învechite au devenit mai puțin profitabile, iar tiparele cererii s-au schimbat.
Drept urmare, Uniunea Europeană a devenit tot mai dependentă de importurile de combustibili finiți din regiuni precum Orientul Mijlociu, afectat de perturbări, Statele Unite, mai puțin previzibile, și India.
Conflictele fac mai dificilă asigurarea unei energii fiabile
În cadrul ambițiilor verzi ale blocului comunitar, îndepărtarea de combustibilii fosili a lăsat UE cu mai puțini combustibili tradiționali în ultimii ani, în timp ce conflictele globale fac mai dificilă asigurarea unei energii fiabile.
„Scopul este să reducem costurile și să ne asigurăm că avem și resursele necesare pentru apărare”, le-a declarat von der Leyen parlamentarilor europeni, înaintea reuniunii șefilor de stat și de guvern ai UE din 15 octombrie.
Discuțiile politice vor fi conduse de comisarul pentru Energie, Dan Jørgensen, și de comisarul pentru Apărare, Andrius Kubilius.
Cea mai recentă eliberare a stocurilor de petrol de urgență, anunțată de G7, a avut scopul de a oferi un sprijin pe termen scurt în fața creșterii prețurilor la energie.
Asigurarea petrolului de pe piețele globale a devenit mai costisitoare, prețul țițeiului Brent ajungând în medie la 101 dolari pe baril în septembrie, în timp ce tensiunile din Orientul Mijlociu s-au intensificat.
De când SUA și Israelul au bombardat Iranul pe 28 februarie, UE a plătit costuri suplimentare de peste 100 de miliarde de euro pentru importurile de combustibili fosili, fără a importa efectiv combustibil, potrivit comisarului Jørgensen.
Atacurile ucrainene asupra rafinăriilor rusești, coroborate cu suspendarea exporturilor de combustibili de către China, agravează o situație deja precară, sporind riscul ca UE să își consume rezervele de petrol de urgență mai rapid decât se anticipa.
Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a avertizat recent că stocurile de petrol ale lumii sunt „înspăimântător de reduse”.
Europa poate importa țiței relativ ușor, în ciuda perturbărilor majore din punctele-cheie de tranzit, însă capacitatea sa de rafinare, aflată în scădere, nu poate garanta motorina, combustibilul pentru avioane și benzina rafinate de care are nevoie.
20% din capacitatea de rafinare a petrolului, pierdută din 2009
La sfârșitul anului 2025, UE-27, Regatul Unit, Norvegia și Elveția aveau 72 de rafinării principale, cu o capacitate primară de rafinare de 625,4 milioane de tone pe an, cu 167,6 milioane de tone mai puțin decât în 2009, potrivit datelor din industrie furnizate de Concawe, divizia științifică a organizației din industria petrolieră FuelsEurope, care reprezintă aproape 100% din capacitatea de rafinare a petrolului din Europa.
Până în 2025, alte două rafinării au fost închise. Cel puțin cinci dintre instalațiile închise au trecut printr-un „proces de transformare”, renunțând complet la țiței pentru a fi transformate în biorafinării.
Germania rămâne cel mai mare centru de rafinare potrivit acestor date, cu o capacitate de 98,7 milioane de tone, urmată de Italia, cu 78,6 milioane, Spania, cu 70,6 milioane, Țările de Jos, cu 59,7 milioane, și Franța, cu 57,4 milioane. Belgia are 32 de milioane de tone.
Dezbaterea privind rafinarea este adesea prezentată ca o chestiune a trecutului, a declarat pentru Euronews un purtător de cuvânt al FuelsEurope, subliniind că este vorba despre reziliența viitoare a Europei.
„Adevărata întrebare este dacă Europa va continua să producă pe plan intern o parte semnificativă din acestea, în timp ce își transformă industria, sau va deveni tot mai dependentă de importuri din regiuni cu condiții de reglementare, de mediu și geopolitice diferite”, a adăugat reprezentantul FuelsEurope.
Asociația din industrie a susținut că cele mai recente preocupări ridicate de G7 atrag atenția asupra sectorului european de rafinare. Aceasta a remarcat că reducerea cu 20% a capacității de rafinare, ca urmare a închiderii a 35 de rafinării din 2009, începe să se resimtă.
Ben McWilliams, cercetător afiliat think tankului Bruegel, a spus că stocurile de urgență nu pot înlocui capacitatea internă de rafinare și a subliniat că abilitatea UE de a rafina petrolul are „o importanță strategică semnificativă”.
„Europa trebuie să se asigure că își menține cu atenție o resursă internă de capacitate de rafinare a petrolului, în special pentru a răspunde cerințelor specifice ale fiecărui combustibil (inclusiv motorină, benzină, kerosen și nafta pentru industria chimică)”, a declarat McWilliams pentru Euronews.
Înlocuiți cererea, nu capacitatea, spune un eurodeputat ecologist
Eurodeputatul Michael Bloss (Germania/Verzii) a declarat că UE este împinsă „în mod periculos” să își epuizeze stocurile de urgență chiar înainte de iarnă.
„Suntem șantajați și nu ne controlăm propria energie. În acest moment, SUA pune presiune asupra noastră în privința propriilor stocuri de motorină, Rusia reține motorina ca mijloc de presiune în ceea ce privește sancțiunile, iar China a suspendat exporturile”, a declarat Bloss pentru Euronews.
Bloss susține că rafinăriile s-au închis din cauza scăderii cererii de petrol și a reducerii marjelor de profit.
„Au fost decizii de afaceri, iar cererea de petrol va continua să se prăbușească, așa că probabil au avut dreptate”, a adăugat eurodeputatul german.
El a indicat însă drept „adevărata greșeală” lipsa produselor rafinate din stocurile de urgență ale blocului comunitar.
„Ne păstrăm stocurile de urgență în principal sub formă de țiței, în timp ce punctul nostru vulnerabil este de fapt motorina și combustibilul pentru avioane. A da vina pe politica climatică pentru închiderea rafinăriilor înseamnă să privim lucrurile invers”, a adăugat Bloss.
Potrivit lui Bloss, modalitatea mai ecologică de a face față acestei crize este înlocuirea cererii, și nu a capacității de rafinare, având în vedere că construirea unei rafinării noi de la zero sau reconversia uneia existente ar dura ani, iar blocul comunitar ar rămâne în continuare dependent de țiței.
„Europa ar trebui să își investească banii în electrificarea transportului rutier, a logisticii și a transportului feroviar de marfă. Asta înseamnă și să nu mai slăbim standardele privind emisiile de CO2 pentru autoturisme și camioane: fiecare revenire asupra acestor standarde înseamnă un vot pentru o dependență mai mare de motorină”, a declarat Bloss.