Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, mai multe avertizări de vreme rea pentru următoarele zile. Potrivit specialiștilor, de duminică va ninge în 11 județe ale țării, iar stratul de zăpadă va depăși 15 centimetri. De asemenea, scad temperaturile în toată România, iar mai multe zone intră sub avertizare cod galben de vânt puternic.
Informare meteo de vreme rea
Interval de valabilitate: 14 februarie, ora 23:00 – 16 februarie, ora 08:00
Fenomene vizate: precipitații în general moderate cantitativ, strat de zăpadă, ghețus, intensificări ale vântului, viscol, răcire
În intervalul menționat temporar vor fi precipitații în general moderate cantitativ și se vor acumula 10...15 l/mp și izolat 20...30 l/mp. Precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie, iar la munte treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă (în special la altitudini de peste 1500 m), de 10...15 cm și izolat în jurul a 20 cm. Pe parcursul zilei de duminică (15 februarie) și în noaptea de duminică spre luni (15/16 februarie), ninsori și lapoviță vor fi și în Moldova, local în Transilvania, Maramureș și Dealurile de Vest, unde se va depune strat de zăpadă în general de 5...8 cm. Pe alocuri se va forma ghețuș.
Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40...60 km/h.
Vremea se va răci accentuat, duminică (15 februarie), în jumătatea de nord a țării, apoi și în rest.
Cod galben de vânt
Interval de valabilitate: 15 februarie, ora 08:00 – 15 februarie, ora 14:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în Dobrogea și în estul Munteniei vântul va avea intensificări cu viteze la rafală în general de 50...60 km/h.
Interval de valabilitate: 15 februarie, ora 14:00 – 16 februarie, ora 08:00
Fenomene vizate: intensificări ale vântului
În intervalul menționat, în județele Vaslui, Galați, Vrancea, Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj și Mehedinți, temporar vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50...60 km/h și izolat de 65...70 km/h.
Cod galben de ninsori viscolite
Interval de valabilitate: 15 februarie, ora 14:00 – 16 februarie, ora 08:00
Fenomene vizate: ninsori viscolite, strat de zăpadă
În județele Botoșani, Iași, în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău, precum și în zona de munte a județelor Caraș Severin, Hunedoara, Gorj, Buzău, Vrancea și Covasna temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5...15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de 50...60 km/h și izolat de 70...80 km/h.