Antena 3 CNN Be EU Comisia Europeană propune reînnoirea pe 10 ani a autorizației UE pentru erbicidul glifosat, folosit de agricultori

Comisia Europeană propune reînnoirea pe 10 ani a autorizației UE pentru erbicidul glifosat, folosit de agricultori

Comisia Europeană propune reînnoirea pe 10 ani a autorizației UE pentru controversatul erbicidul glifosat. Propunerea vine în urma unui raport al autorității de reglementare potrivit căruia nivelul de risc nu justifică interzicerea glifosatului în UE, conform AFP.

Comisia Europeană propune reînnoirea pe 10 ani a autorizației UE pentru erbicidul glifosat, folosit de agricultori
Sursa foto: Profimedia Images
de Mia Lungu    |    20 Sep 2023   •   14:29

Discuțiile cu statele vor începe vineri, urmând ca regulamentul să fie aprobat în octombrie. Licența actuală expiră la 15 decembrie.

Propunerea prevede interzicerea utilizării substanței pentru uscarea culturilor, o practică în unele țări producătoare de cereale importante din UE și din afara UE. În ceea ce privește alte utilizări înainte de recoltare, statele membre vor trebui să decidă dacă acestea sunt în conformitate cu bunele practici.

Pentru a reduce dispersia substanței, Comisia propune "benzi tampon" de cel puțin 5-10 m. De asemenea, statele membre vor trebui să se asigure că utilizarea produselor de protecție a plantelor care conțin glifosat este redusă la minim sau interzisă în parcurile și grădinile publice.

Glifosatul este cel mai utilizat erbicid în agricultură. 

Licența sa pentru piața UE a fost reînnoită ultima dată în 2017 pentru doar cinci ani, în loc de 15 ani, cât este prevăzut în mod normal, după o lungă dispută politică și științifică care a început cu clasificarea substanței ca fiind "probabil cancerigenă" de către agenţia pentru cancer a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (IARC).

Recent, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară a anunţat că nu a identificat "domenii critice de îngrijorare" în cazul erbicidului și că nu ar exista motive care să împiedice reînnoirea aprobării în Uniunea Europeană a acestuia.

×
Parteneri
Zeci de tornade impresionante au lovit centrul Statelor Unite
x close