Antena 3 CNN Be EU Scandal în PE din cauza legii care acordă despăgubiri când avioanele întârzie. Companiile aeriene sunt furioase

Scandal în PE din cauza legii care acordă despăgubiri când avioanele întârzie. Companiile aeriene sunt furioase

Andrei Paraschiv
3 minute de citit Publicat la 16:00 14 Oct 2025 Modificat la 16:00 14 Oct 2025
oameni in aeroport
A4E - un lobby al companiilor aeriene care include Lufthansa, Air France-KLM, Ryanair și IAG, proprietarul British Airways - a numit textul Parlamentului "nerealist". Foto: Getty Images

Companiile aeriene europene au denunţat marţi un text care refuză să îngreuneze obținerea de despăgubiri pentru pasagerii aerieni pentru zborurile întârziate. Comisia pentru transporturi a Parlamentului European a adoptat luni, cu 34 de voturi pentru, 0 împotrivă şi două abţineri, textul care susține, de asemenea, o inițiativă de a permite transportul gratuit al bagajelor de mână care au cel mult 7 kilograme, scrie Politico. 

Textul reprezintă poziția Parlamentului cu privire la proiectul de reformă a drepturilor pasagerilor aerieni. Poziția este în contrast puternic cu propunerile Comisiei Europene și ale Consiliului UE — ceea ce înseamnă că negocierile trilaterale care încep miercuri vor fi probabil tensionate.

Poziția Comisiei provoacă furia industriei aviatice, iar marți, A4E - un lobby al companiilor aeriene care include Lufthansa, Air France-KLM, Ryanair și IAG, proprietarul British Airways - a numit textul Parlamentului "nerealist".

Regulamentul actual acordă pasagerilor aerieni despăgubiri cuprinse între 250 și 600 de euro, în funcție de lungimea rutei, pentru toate zborurile întârziate cu cel puțin trei ore.

În 2013, Comisia a propus creșterea pragului de întârziere la cinci ore pentru toate zborurile intra‑UE sau pentru zborurile de până la 3.500 de kilometri, nouă ore pentru zborurile extra‑UE între 3.500 km și 6.000 km și 12 ore pentru zborurile extra‑UE de peste 6.000 km.

Dosarul a fost blocat ani de zile, fiind mutat doar atunci când Consiliul a sugerat, în iunie, un prag de patru ore pentru zboruri de până la 3.500 km, sau în interiorul UE, și de șase ore pentru zboruri de peste 3.500 km.

Parlamentul a ezitat să dilueze drepturile la despăgubire, iar negociatorii își propun să insiste asupra acestei poziții în timpul viitoarelor triloguri. Textul TRAN crește, de asemenea, despăgubirea minimă pentru o întârziere lungă sau anulare la 300 de euro.

"Avem mai multe linii roșii pentru care trebuie să luptăm. Prima este că nu vom accepta (creșterea întârzierii la) mai mult de trei ore", a declarat raportorul Andrey Novakov din partea Partidului Popular European.

"Parlamentul este foarte unit în privința chestiunii celor trei ore. Dacă se mărește durata la patru, se privează de drepturile a două treimi dintre pasagerii care au dreptul astăzi. Așadar, pentru noi, acest lucru este un eșec", a declarat reporterilor Jan‑Christoph Oetjen, raportorul din umbră al Renew Europe, după vot. 

Însă A4E a declarat că "extinderea acestei ferestre la cinci ore ar putea preveni până la 40% din întârzieri".

"Actuala regulă de întârziere de trei ore penalizează companiile aeriene care fac tot posibilul pentru a evita anulările, când, de fapt, pasagerii sunt mai bine serviți de un zbor întârziat decât de niciun zbor", a spus David Curmi, președintele executiv al KM Malta Airlines.

Discuțiile cu țările UE nu vor fi ușoare

În iunie, Consiliul a deschis o procedură legislativă neobișnuită a UE care va forța încheierea negocierilor în termen de șase până la opt luni, provocând furia deputaților europeni.

"Suntem destul de separați de Consiliu, în principal din cauza unei neîncrederi între cele două instituții. Și după acești 11 ani, au ales o procedură care ne limitează timpul pentru negocieri, pe care nu o consider a fi un spirit de cooperare și prietenie", a subliniat Novakov, menționând că Parlamentul votase prima sa poziție privind propunerea încă din 2014.

Poziția Parlamentului prevede, de asemenea, dreptul de a transporta gratuit un bagaj de mână de până la 7 kilograme, chiar și la companiile aeriene low‑cost, cu condiția ca acesta să respecte dimensiunile maxime de 100 de centimetri (suma lungimii, lățimii și înălțimii). Pasagerii ar putea, de asemenea, să aducă un bagaj mic care să fie plasat sub scaun.

Consiliul dorește să permită transportul gratuit doar al unui singur bagaj de dimensiuni maxime 40 centrimetri lungime, 30 lăţime şi 15 înălţime, care să poată încăpea sub scaunul din față.

Companiile aeriene se opun poziției Parlamentului

"Apelurile politice de a impune bagaje de mână «gratuite» sunt complet nesincronizate cu preferințele pasagerilor", a afirmat A4E, susținând că "pasagerii preferă tarifele mai ieftine și posibilitatea de a plăti separat pentru bagaje suplimentare, decât să plătească un bilet mai scump care să includă automat un bagaj de mână".

Poziția Parlamentului le oferă, de asemenea, pasagerilor opțiunea de a alege între un bilet tipărit sau un bilet digital — o propunere care contrastează puternic cu anunțul recent al Ryanair, conform căruia toți pasagerii săi vor trebui să-și prezinte biletul digital în aplicația oficială începând cu 12 noiembrie.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close