Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Sinteza zilei Profesorul Adrian Streinu-Cercel, la scurt timp după demitere: „Când conduci un minister ai dreptul să-ți alegi oamenii cu care să colaborezi”

Profesorul Adrian Streinu-Cercel, la scurt timp după demitere: „Când conduci un minister ai dreptul să-ți alegi oamenii cu care să colaborezi”

Profesorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, a vorbit în exclusivitate pentru Antena 3 despre demiterea sa de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății.

Profesorul Adrian Streinu-Cercel, la scurt timp după demitere: „Când conduci un minister ai dreptul să-ți alegi oamenii cu care să colaborezi”
Sursa foto: Antena 3
de S.T.    |    23 Apr 2020   •   21:32

„Am avut o conversație cu ministrul Sănătății. Mi se pare o decizie care îi aparține, este firească. Atunci când conduci un minister ai și dreptul să îți alegi oamenii cu care să colaborezi.

E o relație simplă. Dacă ministrul Sănătății consideră că trebuie să facă o schimbare, obligatoriu face acea schimbare.

Atunci când ești într-o poziție de conducere nu există elemente de dus-întors”, a spus profesorul Streinu-Cercel.

Adrian Streinu-Cercel: Într-o pandemie sunt o serie de elemente care îți modifică deciziile de la o zi la alta, de la o săptămână la alta

„Noi am început să vorbim de carantină încă din luna ianuarie când în China se instalase deja carantină și vedeam ce se întâmplă în Wuhan. Nu cred că avem dreptul să uităm această istorie scurtă, istorie care ne-a învățat foarte multe lucruri și noi încercăm să punem în practică rapid, pe repede înainte, tot ce apare nou și informațiile care pot salva vieți omenești.

Menirea noastră, aici, la Institutul de boli infecțioase „Matei Balș” este să salvăm vieți omenești”, a declarat Adrian Streinu-Cercel în interviul acordat lui Mihai Gâdea.

Profesorul Adrian Streinu-Cercel, interviu la scurt timp după demitere

„Nu cred că trebuie să se supere cineva anume că avem voie sau nu avem voie să redactăm documente.

Documentele pe care le facem sunt înscrisuri mai mult sau mai puțin personale, fac obiectul unor discuții în cadrul Institutului iar această pandemiei este o pandemie care ne va învăța pe toți foarte multe lucruri”, a mai spus Streinu-Cercel.

În proiectul propus de Adrian Streinu Cercel NU apare cuvântul carantină!

Pentru categoria de 65 de ani măsurile imediate propuse de şeful de la „Matei Balş” sunt „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.

Streinu Cercel: În planul respectiv nu apare cuvântul carantină

„Nu poți să spui că se vorbește de carantină când nu apare cuvântul carantină. În plan apare izolare la domiciliu”, a precizat medicul.

„Dacă noi am spus că avem o problemă de Sănătate Publică atunci treaba medicului este să găsească modalitățile prin care persoanele respective să poată fi protejate. Noi spunem tot timpul că prevenția face mai mult decât 100 de doctori(...).

Guvernanții au preluat din mesajele noastre. Toți colegii care am fost acolo și care acum continuă această activitate evident că au venit cu idei foarte bune care au fost preluate.

Sunt dezbateri care se fac pe un cuvânt(...). Avem în momentul de față în Institutul Matei Balș o activitate enorm de mare ... noi nu am venit acum să spunem că am făcut treaba asta, noi în momentul în care ne-am decis să construim Institutul Național de boli infecțioase în România asta în anii '90 am pus pe o foaie de hârtie ce avem de făcut și cu cine facem și am ajuns în anii 2000 în care am zis atenție încep să apară o serie de microorganisme care s-ar putea la un moment dat să pună probleme mari din punct de vedere al sănătății publice. Și întrebarea a fost ce avem noi de făcut. Păi trebuie să ne pregătim. Cum ne pregătim?

Trebuie să ne facem un platou tehnic în care dacă apare ceva noi în 48 - 72 de ore să fim capabili să identificăm acele microorganisme. Am făcut un proiect pe fonduri europene la care am așteptat la coadă vreo trei ani de zile pentru că experții din sănătate nu ne-au dat ok-ul. Momentul când a fost problema cu Ebola s-a aprobat în 24 de ore.

L-am construit într-un an și jumătate, asta se întâmplă acum șase ani de zile și iată că la acest moment am fost în stare, cu nivelul tehnic pe care-l avem, să putem să punem în practică primele teste împotriva acestui nou coronavirus în România. Deci tot timpul am făcut demersuri ca noi să putem să îi protejăm pe ceilalți colegi ai noștri”, a relatat prof. Streinu.

Profesorul Adrian Streinu-Cercel declară că documentul intitulat Programul Vacanța Mare a fost interpretat eronat și tendențios.

Streinu-Cercel: Mi-am asumat în totalitate planul Vacanța Mare

Vă amintim că planul numit „Vacanța Mare” este unul de prevenire a îmbolnavirilor cu SARS-CoV-2/COVID 19.

Acesta a fost un document de lucru elaborat la începutul pandemiei ca o propunere de intervenție de sănătate publică adresată tuturor categoriilor la risc și a fost propus spre dezbatere la momentul respectiv, astfel că este cu atât mai surprinzătoare apariția sa în spațiul public la acest moment, când, data fiind evoluția epidemiei, propunerile cuprinse în document în mod evident nu mai sunt de actualitate.

Potrivit lui Streinu-Cercel, majoritatea materialelor apărute în presă pe această temă oferă o interpretare distorsionată și malițioasă a măsurilor propuse în acest draft.

Potrivit acestuia, „modul în care a fost discutat acest document în spaţiul public este un exemplu clar de fake news”, deoarece măsurile au fost prezentate ca propuneri pentru perioada de relaxare, în condiţiile în care, din textul materialului „se poate vedea cât se poate de clar că el se adresa etapei de trecere de la transmiterea locală spre cea comunitară”.

Adrian Streinu-Cercel, prima reacție după demiterea sa de la conducerea Comisiei anti-COVID

Prof. dr. Adrian Streinu Cercel consideră că prezentarea distorsionată a informaţiilor a fost făcută cu scopul de a induce panică în populaţia cea mai expusă, cu posibile consecinţe nefaste în ceea ce priveşte aderenţa populaţiei la măsurile întreprinse până acum.

Președintele României, Klaus Iohannis, a avut, marți, o reacție virulentă la adresa planului lui Adrian Streinu-Cercel, spunând că în țara noastră nu vor fi impuse măsuri totalitare, iar un astfel de plan este „inacceptabil”.

„Într-un astfel de plan cineva propunea de exemplu, o măsură aberantă, altfel nu pot să îi spun, cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă și duse într-o anumită zonă de carantină”, a spus Klaus Ioahnnis.

Profesorul Cercel a spus joi, la Antena 3, că președintele Klaus Iohannis a fost dezinformat.

Documentul NU face referire la carantină, a repetat prof. Streinu-Cercel!

„Această poveste cu carantina este una foarte interesantă pentru că legislația cu carantina este una foarte discretă la majoritatea țărilor europene.

Când te joci cu Drepturile Omului te gândești de șapte ori până când ai o soluție concretă, dar în același timp obiectivul a fost cum protejăm persoanele de peste 65 de ani.

Asta era în topul listei”, a spus profesorul.

Prof. Streinu-Cercel: Cea mai mare calitatea a mea e că îmi place ceea ce fac

„Am ales să fac medicina, trebuia să mă duc la teologie. Unii se ocupa cu sufletul, alții cu trupul. Eu mă ocup cu trupul”, a declarat medicul.

Prof. Streinu-Cercel: Cea mai mare calitatea a mea e că îmi place ceea ce fac

Profesorul Adrian Streinu-Cercel a explicat că vom scăpa de pandemia de coronavirus în anul 2022.

Cel mai probabil, vom fi nevoiți să învățăm să trăim în condiții cu restricții.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei speciale anti-Covid din Ministerul Sănătăţii şi nici nu mai este membru al acesteia. 

Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Naţional de Sănătate Publică. 

Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că salută demiterea profesorului Adrian Streinu Cercel.

„Salut decizia cu demiterea lui Cercel. Pe de altă parte a durat cam mult.

Puteam să ne mişcăm puţin mai repede. Mai ales după acele grozăvii”, a spus premierul Ludovic Orban.
 

×
Subiecte în articol: Sinteza Zilei coronavirus Klaus Iohannis
Parteneri
Surpriză în ultimul sondaj pentru Primăria Bucureşti!
x close