Antena 3 CNN Economic Banci Grupul francez Credit Agricole vrea să vândă Emporiki Bank. Trei bănci elene sunt interesate

Grupul francez Credit Agricole vrea să vândă Emporiki Bank. Trei bănci elene sunt interesate

Grupul francez Credit Agricole vrea să vândă Emporiki Bank. Trei bănci elene sunt interesate
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
01 Iul 2012   •   15:54

Credit Agricole vrea să vândă Emporiki Bank şi trei bănci elene, National Bank of Greece, Alpha Bank şi Eurobank EFG, şi-au exprimat interesul pentru preluare, cu condiţia să primească acordul Fondului Elen pentru Stabilitate Financiară, relatează Financial Times.
   
Grupul francez a decis în iunie că transfere toate subsidiarele Emporiki Bank din Balcani, inclusiv cea din România, către Credit Agricole. Banca Naţională a României şi-a dat acordul pentru cumpărarea pachetului de acţiuni ale subsidiarei Emporiki Bank din România de către Credit Agricole, iar numele instituţiei de credit va fi schimbat în august în Credit Agricole Bank România.
   
National Bank of Greece (NBG), Alpha Bank and Eurobank EFG, cele mai mari bănci din Grecia, au indicat că sunt pregătite să facă oferte competitive pentru Emporiki, cu condiţia să obţină aprobarea Fondului Elen de Stabilitate Financiară (HFSF), au declarat două surse bancare.
   
Reprezentanţii Credit Agricole din Paris au refuzat să comenteze.
   
Decizia de vânzare a Emporiki, a cincea mare bancă din Grecia în funcţie de active, reprezintă o lovitură pentru noul guvern elen venit la putere săptămâna trecută cu angajamentul de a menţine Grecia în zona euro şi a redresa economia până în 2014.
   
Credit Agricole a invitat în cursul lunii iunie băncile elene să facă oferte pentru o participaţie majoritară la Emporiki Bank, pe fondul temerilor tot mai mari legate de retragerile de fonduri din sectorul bancar elen, a spus una din surse.
   
Deponenţii au retras peste 10 miliarde de euro din băncile din Grecia, înainte de alegerile din 17 iunie, dar de atunci s-au întors în sistem 2 miliarde de euro, potrivit unor oficiali ai Ministerului elen de Finanţe.
   
Posibilii ofertanţi pentru Emporiki au cerut deja permisiunea HFSF pentru a folosi o parte din fondurile de 18 miliarde de euro distribuite în luna mai celor mai mari patru bănci din ţară pentru creşterea ratei de adecvare a capitalului la 8%, astfel încât să redobândească accesul la financiarea Băncii Centrale Europene.
   
Discuţiile dintre HFSF şi bănci pe această temă vor avea loc săptămâna viitoare, a spus una dintre surse.
   
O decizie este însă improbabilă înainte ca băncile elene să fie complet recapitalizare cu un transfer de 23-25 miliarde de dolari din partea UE şi FMI.
   
Credit Agricole a cheltuit peste 5 miliarde de euro din 2006, pentru preluarea integrală a Emporiki şi consolidarea bazei de capital a acesteia, dar a redus linia de finanţare a băncii la 4,6 miliarde de euro, de la 11,4 miliarde euro anul trecut.

×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close