Tinerii au şanse mai multe să-şi cumpere o locuinţă prin programul Prima casă. Fondurile au fost suplimentate de Guvern cu banii nefolosiţi în programul ANL de anul trecut.
Guvernul va realoca sumele neutilizate ca garanţii în programul Prima casă pentru achiziţiile de locuinţe construite de ANL, din plafonul de 500 de milioane de lei, astfel încât să poată fi folosite pentru orice tip de locuinţă în cadrul programului, pe fondul solicitărilor de suplimentare a banilor.
În anul 2013, Guvernul a alocat un plafon de 500 de milioane de lei pentru achiziţia locuinţelor construite de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) prin programul Prima Casă, fondurile nefolosite anul trecut putând fi utilizate şi în cursul acestui an până la epuizare.
Din această sumă, au fost alocaţi până în prezent 314,5 milioane de lei unui număr de 15 bănci, din care au fost acordate garanţii în intervalul septembrie 2013-iunie 2014 de aproape 8,8 milioane de lei, reprezentând o rată de utilizare a plafonului alocat de 1,7%, potrivit datelor Ministerului Finanţelor.