Antena 3 CNN Economic Biz News Daily Income: ANAF - Datorii şterse, colectări puţine

Daily Income: ANAF - Datorii şterse, colectări puţine

1 minut de citit Publicat la 11:23 11 Mar 2014 Modificat la 11:23 11 Mar 2014
Daily Income: ANAF - Datorii şterse, colectări puţine
Pentru a putea finanţa planul de investiţii publice e nevoie, evident, de bani. Aici intervine ANAF-ul, care trebuie să strângă banii la buget. Doar că atunci când avem o evaziune considerabilă şi un grad de colectare scăzut nu ne prea ajută când, doar în ultimii 5 ani, mari contribuabili publici au fost iertaţi de datorii cumulate de peste 10 miliarde de Euro.

ANAF-ul încearcă însă acum diverse strategii pentru a creşte sumele colectate şi pentru a stimula conformarea voluntară.

Mii de companii private se plâng de măsurile nejustificat de dure ale Fiscului. În acelaşi timp, sfidând legile concurenţei şi
chiar directive ale Uniunii Europene, autorităţile continuă să favorizeze companiile de stat, care sunt adevărate găuri negre pentru economia ţării.

Doar în ultimii cinci ani, companii-mamut, precum CFR SA, Poşta Română,dar si multe altele, au beneficiat de scutiri de la plata
datoriilor de peste 10 miliarde de euro. Mai nou, şi Televiziunea Română îşi doreşte ştergerea datoriei de 123 milioane de lei.

Înainte de aderare scutirile de datorii erau o practica comună. Chiar dacă începând cu 2007, ştergerile de datorii la bugetul de stat nu mai sunt nici măcar prevăzute de Codul fiscal, practica scutirilor a fost întreruptă, dar numai pentru câţiva ani.

Gradul de colectare scăzut ne arată că Fiscul nu este foarte bine pregătit când vine vorba de recuperarea banilor de la datornici. Metodele indirecte de verificare a averilor, cu care operează ANAF, sunt nu numai costisitoare şi de durată, dar şi foarte delicat de pus în practică pentru că pot deschide calea unor abuzuri.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în prezent sunt analizate averile a 400 de persoane, intrate în vizorul inspectorilor în urmă cu doi ani, dupa o crestere de 8,9%. Până în prezent, dintre cele 400 de dosare, doar 26 au fost finalizate.
 
Problema reala e că statul nu reuşeşte să recupereze suficienţi bani.

Specialiştii spun că în România ar trebui să existe un moment zero în care toate datoriile să fie şterse sau reeşalonate, după care nimic să nu mai fie iertat. Însă, după o amnistie fiscală, legislaţia ar trebui să fie foarte precisă, echitabilă şi însoţită de penalităţi, amenzi şi pedepse extreme de dure.

Şi, poate aşa, autorităţile române vor putea să crească gradul de colectare la bugetul statului, deschizand calea unei mult asteptate relaxari fiscale.

×
x close