Antena 3 CNN Economic Biz News Daily Income. România le face cu ochiul investitorilor

Daily Income. România le face cu ochiul investitorilor

1 minut de citit Publicat la 09:55 24 Noi 2014 Modificat la 09:55 24 Noi 2014
david.jpg
Între 2009 si 2013, România a atras 311 proiecte de investiţii străine, aproape la jumătate faţă de cele din intervalul 2004-2008. Această scădere s-a reflectat direct asupra locurilor de muncă, care s-au redus cu peste 50%.

În perioada 2004-2008, România a atras un număr de 612 de proiecte de investiţii şi se poziţiona pe locul doi în Europa Centrală şi de Est, după Polonia, în funcţie de acest indicator, înregistrând însă cea mai mare scădere între 2009 şi 2013, de aproape 50%, la 311 proiecte.

În urma acestei scăderi, piaţa locală a coborât pe poziţia cinci, în urma Rusiei, Poloniei, Turciei şi Cehiei, potrivit ediţiei din 2014 a studiului European Attractiveness Survey. România a urcat însă pe locul trei în topul celor mai atractive pieţe pentru investiţii străine directe.

Însă, pe fondul scăderii atractivităţii pieţelor din Polonia şi Cehia, România este considerată, alături de Ungaria şi Turcia, una dintre destinaţiile cele mai atractive pentru investiţii din Europa de Est.

"În orice economie solidă, capitalul autohton este foaarte important, însă ceea ce vedem noi acum este rezultatul politicilor extrem de proaste pentru capitalul autohton. De-a lungul timpului, firmele străine au primit întotdeauna nenumărate facilităţi. Au fost politici diferite pentru capitalul străin şi pentru capitalul autohton. (...) Acest lucru ar trebui revizuit şi îmbunătăţit pentru că, în acest ritm, riscăm ca România să devină o economie de afaceri mici", a explicat Elena Cristian.


×
x close