Ministerul Finantelor Publice elimina, comaseaza si reduce 92 de taxe. Nu e vorba de taxa pe valoarea adaugata, ci de 27 de taxe si tarife nefiscale, si inca 65 de taxe si tarife parafiscale, ce vor face obiectul a doua acte normative. Iar ministrul finantelor, Ioana Petrescu, spune ca adoptarea acestor acte va avea efecte benefice pentru contribuabili, care nu vor mai petrece timp la ghiseu, dar si pentru administraţie, intrucat vor elimina costurile de administrare ale unor taxe si tarife cu incasari mici.
Ministrul are dreptate. In Suedia, de pilda , exista taxe mari, cu care se colecteaza mult, dar impozitele sunt putine si transparente. Exista o corelatie clara sursa-destinatie, statul percepe impozite semnificative, pe care apoi le dirijeaza catre domeniile-cheie ale dezvoltarii. La noi, in Romania, povara fiscala e perceputa ca fiind poate la fel de grea ca in statul scandinav. Numai ca n-avem impozite putine si transparente, ci o multitudine de taxe si parataxe, care reprezinta un soi de bacsis dat diverselor autoritati care paraziteaza mediul de afaceri.
Ceea ce trebuie spus insa raspicat este ca eliminarea si comasarea a 92 de taxe nu constituie o relaxare, ci o simplificare a fiscalitatii. In momentul de fata cu respectivele taxe si tarife nu se incaseaza mai nimic. Din acest motiv vorbim de debirocratizare. Dar daca la taxele si tarifele in discutie s-ar fi renuntat in 2007, inainte sa se “raceasca” secventa economica, cand probabil volumul lor de incasari era mare, se putea vorbi de relaxare fiscala. De asemenea, premierul Ponta a iesit si a spus ca trebui sa se taxeze averea companiilor, sa se impoziteze constructiile speciale, ca sa se poata reduce contriibutiile sociale. Iata un alt exemplu care arata ca introducand un impozit si micsorand, la schimb, o contributie - mutand banii dintr-un buzunar in altul al statului – eticheta de relaxare fiscala poate fi pusa doar la nivel mediatic.
Si totusi, de o relaxare fiscala Romania are nevoie dupa initiativele paguboase luate din 2009 incoace, precum cresterea contributiilor de asigurari sociale (CAS), impozitul minim, majorarea TVA si a taxelor pe proprietate, generarea de arierate de catre stat ce au “virusat” intregul sistem, reducerea salariilor bugetarilor. E limpede ca dupa o serie de masurile ce au fost exact pe dos decat ar fi trebuit e necesara o reforma fiscala. Doar printr-o relaxare a fiscalitatii ar putea avansa salariile cu 50% ca sa o ia economia “sanatos” din loc, daca marirea remuneratiilor nu poate fi indusa de investitiile straine. Pentru ca, in absenta restructurarii, Guvernul isi exprima intentia sa creasca lefurile bugetarilor cu 7%, dar efectiv nici cu atat nu-si permite sa le majoreze.
Iar lipsa reformei se “citeste” bine cand pentru un euro salariu net, angajatorii romani platesc taxe si contributii de 1,83. Astfel ne apropiem mai mult de Franta, Germania si Italia - “club” cunoscut pentru fiscalitatea opresiva - decat de Polonia (1,67) sau Bulgaria (1,5).
Paradoxal, Suedia, care acapareaza peste jumatate din resursele produse de economie, se situeaza langa media europeana de 1,73 euro. De unde se vede ca statul nordic redistribuie pe criterii de piata. Nu ca Romania, unde veniturile fiscale, desi reprezinta sub o treime din PIB, costurile cu salariile sunt mari, pentru ca resursele nu-s alocate pe considerente de piata. Ba chiar ne laudam ca-i bine ca n-o facem, fiindca Ministerul Finantelor Publice a precizat dupa majorarea accizei la carburanti ca transferul de venituri din mediul privat la buget va permite finantarea unor investitii cu efect de antrenare mai ridicat in economie decat daca banii ar ramane in piata.
Exemplul ideal e, fireste, Irlanda, stat in care, pentru un euro salariu, angajatorii achita 1,34.
