La sfârşitul lunii aprilie, România ar fi trebuit să finalizeze al doilea acord postcriză cu FMI, concomitent cu demararea pregătirilor pentru parafarea unuia nou. Dar fatalitatea ultimilor 20 de ani de rezistenţă în faţă restructurării marilor societăţi aflate în proprietatea Guvernului ne-a ajuns din nou din urmă.
Angajamentele asumate în 2011, inclusiv cele privind vânzarea şi listarea unor întreprinderi de stat, nu au fost îndeplinite, iar ultimatumul expiră peste 4 luni. Vom încheia un nou acord? Şi dacă da, care va fi noua miză? În 2013, România a păşit în cel de-al cincilea an de criză, după ce ultimii patru s-au derulat sub două acorduri încheiate cu FMI.
În total, România a încheiat 12 acorduri cu FMI, din care 3 înainte de 1989. Dintre cele 9 postdecembriste, 2 au fost duse la bun sfârşit. Dacă pentru perioada de dinainte de criză condiţiile nu au fost chiar atât de dure, începând chiar din 2009, ajustarea a fost abruptă şi dureroasă, înlocuind prea brusc exuberanţa banilor ieftini din 2006-2008.
Disponibilizări şi reduceri de venituri, insolvenţe şi executări silite, crize politice şi un leu la minime istorice, inflaţie capricioasă şi un sector bancar pe pierdere. Cu alte cuvinte, cauze şi efecte care toate la un loc indică, în acest moment, faptul că economia nu este pe deplin stabilizată şi competitivă. Hârtia de turnesol nu o reprezintă însă indicatorii macroeconomici, ci lipsa investitorilor străini, aflaţi încă în expectativă.
Mai multe despre acest subiect, pe www.incomemagazine.ro
