Antena 3 CNN Economic Biz News Ministrul de Finanțe, amenințat cu audierea în scandalul naționalizării pensiilor. Ce i-a transmis șeful Comisiei de Buget

Ministrul de Finanțe, amenințat cu audierea în scandalul naționalizării pensiilor. Ce i-a transmis șeful Comisiei de Buget

Ministrul de Finanțe, amenințat cu audierea în scandalul naționalizării pensiilor. Ce i-a transmis șeful Comisiei de Buget
Sursa foto: Foto: gov.ro
de M.Z.    |    12 Apr 2017   •   15:17

Preşedintele Comisiei de Buget din Senat, social-democratul Eugen Teodorovici, i-a solicitat, miercuri, ministrului de Finanţe, Viorel Ştefan, să clarifice imediat informaţiile privind naţionalizarea pilonului II de pensii, arătând că acesta trebuie să iasă public şi să infirme acest zvon.

„Dacă astăzi sau poate mâine cel târziu, domnul ministru de finanţe Viorel Ştefan nu face o clarificare în acest sens, cred că săptămâna viitoare se impune ca noi de la Comisia de Buget-Finanţe să facem o astfel de invitaţie a domnului ministru la comisie pentru că este, totuşi, chiar periculos să laşi astfel de zvonuri în piaţă fără să ieşi să le infirmi”, a răspuns Teodorovici.

El a arătat că, din punctul său de vedere, nu este posibilă o naţionalizare a pilonului II de pensii.

„Sau, dacă dânsul are astfel de viziuni, trebuie să spună foarte clar. Trebuie să ştim cu toţii care este viziunea ministrului de Finanţe. Din punctul meu de vedere aşa ceva nu este posibil. Este doar o informaţie falsă şi mă aşteptam ca cei care au lansat o astfel de informaţie să ceară ministrului de Finanţe un punct de vedere şi care este strategia ministerului de Finanţe pe această zonă”, a adăugat Teodorovici.

El a mai spus că ministerul greşeşte pentru că nu comunică foarte clar pe această temă.

NN Pensii, cel mai mare administrator de fonduri de pensii private din România, şi-a avertizat în această săptămână contributorii printr-un newsletter că statul ar putea să treacă la naţionalizarea fondurilor de pensii privată aşa cum s-a întâmplat în Polonia şi în Ungaria.

Citiți și Avocatul Gheorghe Piperea, reacție în scandalul naționalizării pensiilor private

 

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Viorel Stefan pensii
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close