Antena 3 CNN Economic Companii AIG, cea mai mare pierdere trimestrială din istorie: peste 24 miliarde dolari

AIG, cea mai mare pierdere trimestrială din istorie: peste 24 miliarde dolari

AIG, cea mai mare pierdere trimestrială din istorie: peste 24 miliarde dolari
10 Noi 2008   •   14:35

American International Group (AIG) a raportat, luni, cea mai mare pierdere trimestrială din istoria companiei, de peste 24 miliarde de dolari, din cauza devalorizării activelor legate de credite ipotecare subprime şi pierderilor de capital, transmite Reuters. AIG, cea mai mare companie de asigurări la nivel global, a fost salvată de la faliment în septembrie, când statul a preluat 80% din acţiunile grupului, în schimbul unui împrumut de 85 miliarde de dolari, extins la 123 miliarde de dolari.
Rezerva Federală a Statelor Unite a anunţat, luni, că restructurează programul de salvare a AIG. Potrivit noilor măsuri, linia de credit de 85 miliarde de dolari, pe cinci ani, pusă la dispoziţia companiei în septembrie, va fi redusă la 60 miliarde de dolari pe doi ani. În acelaşi timp, statul va cumpăra acţiuni cu drept preferenţial în valoare de 40 miliarde de dolari.
Potrivit estimărilor presei, revizuirea programului destinat stabilizării AIG majorează valoarea fondurilor guvernamentale alocate în acest scop la 150 miliarde de dolari. Astfel, pierderile companiei au totalizat, în perioada iulie-septembrie, 24,47 miliarde de dolari, faţă de un profit net de 3,09 miliarde de dolari în intervalul corespunzător al anului trecut.
Rezultatul raportat include pierderi de peste şapte miliarde de dolari din contracte derivate credit default swap, care se adaugă, astfel, la pierderile de 25 miliarde de dolari înregistrate pe parcursul primelor trei trimestre din cauza acestor instrumente riscante.
În acelaşi timp, compania a consemnat pierderi de capital de 18,31 miliarde de dolari în trimestrul al treilea. Aceste pierderile însumează diferenţa dintre costul net plătit pentru un instrument de capital şi preţul obţinut din vânzarea acestuia la o valoare sub cea de achiziţie.
Acţiunile AIG se tranzacţionează, în prezent, în jurul valorii de 2,4 dolari pe unitate. Cu 12 luni în urmă, acţiunile companiei valorau circa 57 dolari pe unitate pe bursa de la New York.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: AIG pierdere
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close