Haosul politic începe să producă efecte în lanț în economie. Antreprenorii au oprit investițiile și angajările, investitorii străini retrag sute de milioane de euro din România, iar numărul firmelor care își închid porțile crește alarmant. Însă nota de plată finală tot românii o vor achita.
Criza politică și-a spus cuvântul și în mediul privat, pentru că antreprenorii sunt mai prudenți, nu mai fac angajări, iar locurile de muncă sunt din ce în ce mai puține. În momentul de față, bătălia este una foarte mare: 80 de oameni pe un singur loc de muncă, deoarece avem și o rată a șomajului în creștere, iar salariile nu mai cresc ca în alți ani.
Și investițiile sunt mai puține, în special din partea străinilor. Potrivit datelor de la Banca Națională, în primele luni din acest an am avut investiții străine de 1,5 miliarde de euro, în scădere cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut. Peste 700 de milioane de euro, practic, au dispărut din economia noastră.
Dacă este să comparăm cu aceeași perioadă a anului trecut, anul acesta s-a întâmplat un fenomen îngrijorător, și anume: firmele străine care au filiale în România și-au retras banii din țara noastră – aproape jumătate de miliard de euro.
Și asta pentru că există această criză politică. Nu avem un guvern, investitorii nu știu cine va veni la Palatul Victoria și dacă ne vom trezi cu noi taxe, în special pentru mediul de afaceri.
Sunt foarte multe firme care pun lacătul pe ușă, multe firme care se dizolvă. În primele patru luni ale acestui ani, 15.000 de firme au fost dizolvate în România, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Cele mai afectate domenii sunt comerțul, construcțiile, dar și transporturile. Iulian Lolea, economist-șef la Concordia, a discutat la Antena 3 CNN despre toate acestea.
Reporter: Aș vrea să discutăm mai întâi despre investițiile străine. Scad destul de mult, fiind o scădere de peste 32%, și sunt foarte mulți străini care, practic, își retrag banii din țara noastră. Care este situația acum în mediul privat? Cum este acesta afectat?
Iulian Lolea: Din păcate, această scădere a investițiilor străine și, mai degrabă aș zice, această lipsă de interes pentru țara noastră sunt de așteptat. Noi am anunțat și am avertizat de foarte mult timp: dacă suntem într-o economie în care taxele cresc, în care nu avem predictibilitate și în care mediul politic nu este stabil, nu ne putem aștepta să vedem investiții străine, bani noi și locuri de muncă noi create. În această situație, trebuie neapărat să vedem din partea Guvernului măsuri și predictibilitate. Un guvern instalat cât mai rapid.
Reporter: În momentul de față încă se poartă negocieri. Am văzut ce s-a întâmplat în Parlament: Adrian Veștea nu și-a primit votul pentru formarea unui guvern. Cum este afectat mediul de afaceri de toată această criză politică? Pentru că vedem că rata șomajului este în creștere, iar locurile de muncă puse pe piață sunt din ce în ce mai puține.
Iulian Lolea: Mediul de afaceri era deja într-o situație foarte dificilă din cauza acestor creșteri de taxe și a impredictibilității, iar o perioadă prelungită fără guvern nu face decât să acutizeze toată această situație. Acum, la orice problemă semnificativă, orice investitor străin care vrea să vină în țară nu are un partener real cu care să discute; nu poate să-și pună încrederea într-un guvern interimar și să negocieze un plan pe 5-10 ani. Gândiți-vă că un investitor străin nu vine pentru un an sau doi, ci are nevoie de un partener credibil, iar statul român, în momentul acesta, nu este deloc un partener credibil.