Antena 3 CNN Economic Imobiliare Au scăzut preţurile apartamentelor noi, dar au intrat la apă şi suprafeţele lor

Au scăzut preţurile apartamentelor noi, dar au intrat la apă şi suprafeţele lor

Au scăzut preţurile apartamentelor noi, dar au intrat la apă şi suprafeţele lor
Sursa foto: Foto: coolshire.com
25 Mai 2013   •   23:17
Dormitorul este mai mic, bucătăria se mută în sufragerie, iar holul poate dispărea cu desăvârşire. Dezvoltatorii spun că au ajuns la aceste variante pentru că asta cer clienţii. Şi ca să poată finanţa construcţiile, au început din nou să le pună în vânzare încă din stadiul de proiect.

Un desen pe un panou este tot ce poate studia cel care vrea să cumpere o casă în acest ansamblu rezidenţial.

Noile dormitoare au în medie 10 metri pătraţi, bucătăriile sunt cât un hol, iar spaţiile de depozitare se dizolvă cât ai clipi.

Cei mai mulţi clienţi optează pentru achiziţiile prin Prima Casă, motiv pentru care se grăbesc să-şi găsească locuinţa potrivită. Băncile mai au doar jumătate din banii alocaţi în acest an programului.

×
Subiecte în articol: imobiliare
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close