Antena 3 CNN Economic Imobiliare Noi scăderi pe piaţa imobiliară: Apartamentele vechi s-ar putea ieftini în prima parte a anului

Noi scăderi pe piaţa imobiliară: Apartamentele vechi s-ar putea ieftini în prima parte a anului

Noi scăderi pe piaţa imobiliară: Apartamentele vechi s-ar putea ieftini în prima parte a anului
30 Dec 2009   •   10:07

Preţurile apartamentelor vechi vor mai coborî şi în 2010. Nu cu mult, şi numai în prima jumătate a anului. Asta spun analiştii, care estimează că apartamentele vechi se vor ieftini cu 15% în prima jumătate a anului viitor. Dezvoltatorii imobiliari vor fi nevoiţi să reducă suprafaţa locuinţelor şi să facă noi promoţii ca să-şi atragă clienţii.

Dacă un apartament cu două camere s-a vândut până acum cu 50.000 de euro, preţul ar putea să ajungă la 42.000 de euro. Tonul preţurilor de anul viitor va fi dat, în mare parte, şi de programul Prima Casă.

Situaţia s-ar putea schimba însă. Guvernul ar vrea ca programul să se adreseze, la anul, în special achiziţiilor şi construcţiilor de case şi apartamente noi.

Dintr-un miliard de euro, bani puşi la bătaie de Guvern, doar 400 de milioane de euro au fost folosiţi în acest an. Semn că randamentul programului nu a fost tocmai cel scontat. Restul de 600 de milioane de euro ar trebui reportaţi pentru anul 2010.

Apartamentele mai scumpe de 60.000 de euro s-au vândut mai greu. Apartamentele noi, care depăşesc 100.000 de euro, vor rămâne neocupate şi anul viitor. Chiar şi aşa, dezvoltatorii care au ridicat blocuri cu bani împrumutaţi de la bănci, nu îşi vor permite să reducă prea mult preţul.

Iar dacă e... prea ieftin, nu e neapărat o ofertă de nerefuzat, avertizează analiştii. Dacă preţul unui apartament scade sub 400-500 de euro pentru un metru pătrat, cumpărătorul trebuie să fie extrem de precaut.

"Trebuie sa fim foarte atenţi. Pretul mic aduce vicii ascunse (...) Sunt proiecte care cu siguranţă nu vor fi terminate", susţine Vlad Vlăsceanu, specialist în piaţa imobiliară.

În a doua jumătate a anului, piaţa imobiliară se va mai dezmorţi, mai ales dacă va fi reluată creditarea. Însă nu vor exista creşteri spectaculoase.

Tot în toamnă investitorii vor redeveni interesaţi şi de piaţa terenurilor sau a caselor pe pământ. Însă proprietarii nu vor mai putea să ceară preţurile la care sperau înainte de criză.


PREŢURILE APARTAMENTELOR

- 2 camere, 50 mp - Berceni, Drumul Taberei, Rahova, Militari

2008 - 100.000 euro
2009 - 50.000 de euro
2010 - 42.500 euro

- 3 camere, 65 mp - Berceni, Drumul Taberei, Rahova, Militari

2008 - 120.000 de euro
2009 - 65.000 de euro
2010 - 55.250 de euro

Antena 3



×
Subiecte în articol: apartamente preturi
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close