x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Fii alături de noi!

Piața imobiliarelor, amenințată de o nouă bulă a prețurilor

de 14 Oct 2017   •   10:38
Piața imobiliarelor, amenințată de o nouă bulă a prețurilor 8

Experții financiari sunt pesimişti şi spun deja de câteva luni că ne îndreptăm spre o criză financiară de proporţii, iar bula imobiliară se va sparge în următorii doi ani. 

Cele mai recente date din piaţă arată o creştere a preţurilor pentru apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare la nivel naţional cu 1,9 la sută în luna septembrie, faţă de august. Poate diferenţa nu vi se pare mare, dar dacă ne uităm la media creşterii faţă de acum trei ani, când practic, România ieşise din criză, diferenţa este de peste 30 de procente. 

În decembrie 2014, preţul unui metru pătrat util era de 891 euro. Atunci s-a înregistrat cea mai mică valoare de la declanşarea crizei financiare din 2008. Dar să privim cu atenţie ce se întâmplă în Cluj Napoca, oraş în care dezvoltatorii şi nu numai, au investit masiv în ultimii ani. 

Aici, diferenţa faţă de 2014 depăşeşte 70 de procente, iar specialiştii spun că piaţa este în pericol de supraîncălzire! Luna trecută, locuinţele din blocurile vechi din acest oraş s-au apreciat cu 3,3 la sută, iar cele noi cu 0,8 procente. Iar statistica europeană vine să confirme avansul incredibil pe care l-a luat piaţa imobiliară. Conform Eurostat, locuinţele din România au înregistrat a treia cea mai mare scumpire din Uniunea Europeană, în al doilea trimestru din 2017, după Letonia şi Slovacia. 

La polul opus se situează Ungaria şi Belgia, unde preţurile au scăzut. Având în vedere toate aceste cifre şi previziuni destul de pesimiste, ne întrebăm, pe bună dreptate: ce ne aşteaptă? 

Banca Naţională, prin vocea viceguvernatorului Liviu Voinea, avertiza încă de acum 5 luni că piaţa imobiliară prezintă riscuri ce ar putea ameniţa stabilitatea financiară a ţării. Astăzi însă, situaţia se conturează astfel. + Un lucru este cert, toate aceste analize şi avertismente nu trebuie ignorate, şi nu ar trebui să uităm prin ce am trecut cu toţii cu doar câţiva ani în urmă. Luna trecută s-au împlinit, iată, 9 ani de la falimentul gigantului financiar Lehman Brothers. A urmat cea mai dură criză financiară din ultimii 80 de ani. Iar bancherii şi analiştii avertizează: urmează o nouă criză globală.

sati