Antena 3 CNN Economic Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Cum rezolvăm problemele financiare cu băncile prin intermediul CSALB

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Cum rezolvăm problemele financiare cu băncile prin intermediul CSALB

Jurnalul de economie, cu Daniel Apostol. Cum rezolvăm problemele financiare cu băncile prin intermediul CSALB
Sursa foto: foto- captură Antena 3
22 Apr 2019   •   10:37

Peste 2000 de oameni au solicitat, din 2016 până azi, să-și rezolve problemele financiare cu băncile cu ajutorul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar, CSALB. 

Consumatorii și băncile înțeleg tot mai mult avantajele negocierii prin intermediul unui conciliator desemnat de CSALB, fapt confirmat și de evoluția din primul trimestru al anului în curs.

În acest moment sute de mii de români au restanțe la plata ratelor către bănci. Printre cei care au cele mai mari probleme sunt, în continuare, oamenii care s-au împrumutat în franci elvețieni. 

Exemple

Situație: 105 mii de franci elvețieni luați de la bancă, în 2007. 

Dobândă fixă: rata lunară de 1100 de lei 

Probleme: rata lunară a crescut constant, până la 2700 lei 

Rezultat: rata a scăzut cu 1000 de lei/lună 

Clientul din acest exemplu a apelat la CSALB și a negociat gratuit cu banca reducerea ratelor, fără să ajungă în instanță. A obținut conversia creditului său în lei, iar rata lui a scăzut cu 1.000 de lei pe lună. 

Situație: de când a apărut legea dării în plată, peste 8000 de români au notificat băncile comerciale că renunță la imobile pentru a scăpa de datorii. Cei mai mulți dintre ei au împrumuturi în Euro. 

Situație: un client a luat în 2012 două credite de la bancă 

2016: s-a văzut nevoit să renunțe la apartamentul cumpărat pe credit 

Deși începuse procedura de dare în plată, clientul s-a răzgândit și a decis să-și păstreze locuința. 

Soluție: a negociat gratuit cu banca renunțarea la darea în plată și condiții mai bune pentru creditele contractate. 

Rezultat: Banca a scăzut dobânda, a re-eșalonat restanțele pe 5 ani, fără dobânzi penalizatoare. 

În plus, datorită concilierii prin CSALB, banca s-a angajat să elimine istoricul negativ din Biroul de Credit. Și un ultim exemplu adus aici: numai in 2018 românii au obtinut din negocierea cu bancile, peste 1 milion de euro sub forma reducerii dobânzilor, a soldului rămas de achitat sau a comisioanelor. 

Situație: un client a luat 200.000 de euro de la bancă 

A cerut prin intermediul CSLAB rate lunare mai mici. 

Banca a acceptat să restituie banii plătiți pe comisionul de acordare de 3770 de euro. 

Banca a renunțat să mai încaseze pe viitor comisionul de administrare, aproximativ 35.000 de euro. 

Rezultat: clientul a recuperat 57000 de euro.

×
Subiecte în articol: daniel apostol Jurnalul de economie
Parteneri
Avertizare ANM: Ninsori însemnate în 14 judeţe din ţară
x close