Antena 3 CNN Economic Românii care se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără nicio penalizare

Românii care se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără nicio penalizare

Sunt vești bune pentru mii de români care urmează să se pensioneze! Aceștia pot beneficia de o derogare de la vârsta standard, astfel încât vor ieși la pensie mai devreme, fără penalizări.

Românii care se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără nicio penalizare
Sursa foto: GettyImages
de Laura Dinu    |    27 Iul 2023   •   00:00

Este vorba despre persoanele care au trăit mai mulți ani în zone poluate. Aceștia se pot pensiona cu 2 ani mai devreme, fără penalizări. Lista localităților care permit o astfel de pensionare anticipată a fost extinsă cu alte 15 noi zone: Ocna Mureș, Clejani, Letca Nouă, Băiuț, Cavnic, Cicârlău, Desești, Satulung, Șișești, Remetea Chioarului, Copalnic Mănăștur, Comarnic, Florești, Valea Călugărească și Videle. 

Potrivit legii, cei care au locuit cel puţin 30 de ani în localitățile din zonele afectate de poluarea remanentă aferentă unor activități industriale pot ieși la pensie cu doi ani mai devreme, fără penalizarea pe care o presupune în mod obișnuit pensionarea anticipată.  

Activitățile vizate în noua lege sunt: extracţia, prepararea şi arderea cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, extracţa şi prepararea minereurilor de uraniu, extracţia şi prelucrarea minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut  de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic. 

Din zona industriei petro-chimice sunt incluse prelucrarea ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distilării ţiţeiului în vederea producerii păcurii şi a uleiurilor, scrie avocatnet.ro.

Bine de știut

Dacă locuiți pe o rază de opt kilometri în jurul uneia dintre următoarele localități, veți putea ieși la pensie cu doi ani mai devreme: 
 
Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Lupşa, Ocna Mureș, Ocoliş, Roşia Montană, Sălciua şi Zlatna din judeţul Alba, Aluniş, Arad, Cicir, Fântânele, Frumușeni, Horea, Mândruloc, Tisa Nouă, Vladimirescu din judeţul Arad, Piteşti din judeţul Argeş, Bacău, Comăneşti şi Oneşti din judeţul Bacău, Băiţa din judeţul Bihor, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Codlea, Crizbav, Făgăraş, Feldioara, Hălchiu, Satu Nou şi Victoria din judeţul Braşov, Brăila, Chişcani şi Tichileşti din judeţul Brăila, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul Caraş-Severin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Işalniţa din judeţul Dolj, Galaţi din judeţul Galaţi, Clejani, Giurgiu din judeţul Giurgiu, Letca Nouă, Brăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Turburea, Turceni şi Urdari din judeţul Gorj, Bălan, Borsec, Corbu, Jolotca, Sândominic şi Tulgheş din judeţul Harghita, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Răchitova, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Vaţa de Jos, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, Băiuţ, Borşa, Cavnic, Cicârlău, Deseşti, Satulung, Şişeşti, Remetea Chioarului şi Copalnic Mănăştur din judeţul Maramureş, Grinţieş şi Săvineşti din judeţul Neamţ, Brazi, Comarnic, Florești, Ploieşti și Valea Călugarească din judeţul Prahova, Videle din judeţul Teleorman, Broşteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe şi Tulcea din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea.

×
Subiecte în articol: pensionare poluare
Parteneri
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept
x close