Antena 3 CNN Economic Noi reguli pentru produsele care conţin lapte. Metoda prin care românii erau păcăliţi a fost interzisă

Noi reguli pentru produsele care conţin lapte. Metoda prin care românii erau păcăliţi a fost interzisă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:00 14 Mar 2023 Modificat la 14:00 14 Mar 2023
lapte supermaket
Noi reguli pentru produsele care conţin lapte. Metoda prin care românii erau păcăliţi a fost interzisă Sursa foto: Profimedia Images

Noile reguli se aplică pentru afișarea produselor lactate obținute 100% din lapte, pentru ca acestea să se diferențieze mai bine față de cele pe bază de lapte sau cu adaosuri vegetale, precum margarina.

În luna februarie au fost adoptate normele metodologice ale Legii laptelui și a produselor lactate nr. 307/2022, iar acestea au intrat în vigoare pe 10 februarie.  

Legea stabilește și că produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, produsele alimentare/specialitățile din grăsimi hidrogenate/vegetale pot fi comercializate într-un spaţiu de prezentare și vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită către cumpărător a conţinutului acestor produse.

"Această lege a apărut ca o nevoie în protecția drepturilor consumatorilor. Producătorii trebuie să înțeleagă că utilizarea unor denumiri care mențin această stare de confuzie nu e de dorit", a spus Adrian Belghiru, reprezentant al Ministerului Agriculturii.

Atraşi de preţurile mici, românii pot fi păcăliți de produse

Românii sunt atrași de prețurile mai mici și pot fi păcăliți de produse care, deși etichetate ca lactate, sunt fabricate cu substitute. 

"Perioada pe care o traversăm îl determină pe consumator să ia decizia de tranzacţionare în funcție de preț și mai puțin interesat de ceea ce scrie pe etichetă", spune și Horia Constantinescu, preşedinte ANPC.

În același timp, patiseriile, pizzeriile şi cofetăriile sunt obligate să eticheteze şi să delimiteze produsele făcute cu lapte 100% de cele din grăsimi vegetale. 

Regulile se vor aplica și în restaurante, spune legea: "Meniurile unităților de alimentație publică vor menționa toate produsele lactate fabricate cu grăsimi și/sau proteine, altele decât cele lactate, folosite ca atare sau în combinații sau ca ingrediente în produsele de bază folosite în rețete".

Amenzi de până la 50.000 de lei, pentru cei care nu respectă Legea lactatelor

În plus, procesatorii din industria laptelui susțin că regulile trebuie aplicate și în piețe. 

"Se diminuează marketingul înșelător, amestecuri cu grăsimi vegetale, nu tot ce e alb și curge e lapte. 

Vreau să văd și în piețele de cartier, la comercianții mici, vreau să văd separat foarte clar ce aduc din Bulgaria, acele specialități albe, față de produs autentic din lapte", precizează Dorin Cojocaru, preşedinte, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui, potrivit adevarul.ro.

Nerespectarea legii este pedepsită cu amenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei, ori chiar cu suspendarea activității dacă fapta se repetă.

×
TOP articole
x close