Antena 3 Economic "Prima casă" rămâne fără bani. Băncile mai au jumătate din sumele alocate pentru acest an

"Prima casă" rămâne fără bani. Băncile mai au jumătate din sumele alocate pentru acest an

de M.Z.    |    23 Mai 2013   •   10:02

Cei care vor să îşi cumpere o casă prin programul Prima casă ar trebuie să se grăbească. Băncile mai au doar jumătate din banii alocaţi în acest an programului.  

Plafonul disponibil pentru cei care vor să îşi cumpere o locuinţă prin programul Prima casă este acum de 400 milioane de euro, adică 50% din suma disponibilă la începutul anului.

La valoarea medie de 37.400 euro pentru un credit, se mai pot cumpăra cu garanţia statului aproape 10.700 de locuinţe în acest an.

Creditele imobiliare luate în lei au devenit mai populare în 2013 faţă de anul trecut. Numărul celor care au luat astfel de împrumuturi a ajuns la 6% din totalul solicitărilor, dublu faţă de 2012.

Comparativ cu restul creditelor, unde restanţele au ajuns la aproape 20%, în cazul împrumuturilor garantate de stat doar unul dintr-o mie de clienţi are probleme cu plata ratei.

Anul acesta au fost adăugate o serie de prevederi legislative care iau în calcul evitarea unor neplăceri cu care se pot confrunta clienţii cu casele. Astfel, dacă locuinţa cumpărată are probleme ascunse, beneficiarul va putea cumpăra o a doua locuinţă în cadrul programului, cu condiţia încheierii creditului contractat iniţial.

Până acum, prin programul Prima casă, aproximativ 90.000 de români şi-au luat locuinţă. 
 
 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close