Antena 3 CNN Economic Noi probleme pentru clienţii Hidroelectrica: indexul nu poate fi trimis. Ponturi pentru transmiterea consumului de energie

Noi probleme pentru clienţii Hidroelectrica: indexul nu poate fi trimis. Ponturi pentru transmiterea consumului de energie

După ce facturile Hidroelectrica au început să fie emise, după mai multe luni de pauză, o parte dintre clienţii companiei de energie electrică se plâng acum de noi probleme.

Noi probleme pentru clienţii Hidroelectrica: indexul nu poate fi trimis. Ponturi pentru transmiterea consumului de energie
Sursa foto: Agerpres/pixabay.com
de Georgiana Adam    |    24 Ian 2023   •   18:00

Oamenii spun că nu pot să trimită indexul, deşi urmează paşii de pe site. Cei mai mulţi acuză faptul că nu pot trimite seria contorului, iar alţii spun că primesc "eroare".

Indexul contorului la Hidroelectrica poate fi citit şi trimis începând de marţi, 24 ianuarie şi până sâmbătă, 28 ianuarie.

 

Update 26.01.2023, ora 10

Mare parte dintre clienţii Hidroelectrica spun, pe grupul de clienţi, că problema trimiterii indexului pare să se fi rezolvat, astfel că ei au putut transmite consumul de energie.

 

După ce mai mulţi clienţi Hidroelectrica au postat pe grupul de Facebook că nu por trimite indexul contorului, administratorul grupului a postat o serie de sfaturi şi informaţii pentru a veni în spriijinul celor care au întâmpinat dificultăţi.

Astfel, transmiterea indexului la Hidroelectrica se poate face în două feluri, fie pe site-ul lor, fie telefonic, iar pentru fiecare cale aleasă există câţiva paşi şi ponturi de urmat.

Citeşte şiFacturile Hidroelectrica, emise din nou după 9 luni. În cât timp le pot plăti românii

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Cum trimiţi indexul la Hidroelectrica şi cum se citeşte corect

"Începând de astăzi (24 ianuarie - n.r.) şi până pe 28 ianuarie, puteţi să trimiteţi indexul la Hidroelectrica.

Transmiterea indexului la Hidroelectrica se poate face în 2 feluri:

1. Fie folosind platforma web de la linkul de mai jos https client.hidroelectrica.ro/autocitire

Vă recomand să trimiteţi indexul folosind platforma web, deoarece veţi primi şi un email de confirmare că indexul a fost transmis cu succes, email care poate să fie folosit ca şi dovadă în cazul în care doriţi să ridicaţi o sesizare la Hidroelectrica.

2. Fie apelând numărul gratuit 0800 800359 (apelabil doar din România). Trebuie introdus codul locului de consum format din 12 cifre, apoi trebuie apăsată tasta #, după care se introduce indexul.

Pentru comunicarea indexului folosind varianta telefonică, aveți nevoie de codul locului de consum pe care îl găsiţi pe a doua pagină a facturii Hidroelectrica. 

Dacă nu aţi primit încă o factură de la Hidroelectrica, puteţi obţine codul locului de consum apelând call centerul Hidroelectrica (sunaţi la numerele 021 9834 sau 021 9861). 

Vă recomand să apelaţi call centerul fie dimineaţa la prima oră, fie mai pe seară (după ora 19). Dacă obţineţi codul, e destul de uşor şi rapid de transmis indexul la telefon.

!! Bine de ştiut - Ponturi pentru transmitere index

- Pentru platforma web - Nu introduceţi de mai multe ori CNP-ul în caz că nu primiţi emailul cu linkul, deoarece o să primiţi emailul cu o întârziere de câteva ore, iar atunci linkul este deja expirat. De obicei emailul ajunge în câteva secunde. În situaţia în care nu primiţi emailul, mai bine încercaţi în următoarea zi lucrătoare sau folosind varianta telefonică;

Cei care aveţi contor inteligent (smart), nu trebuie să mai trimiteţi indexul la Hidroelectrica, deoarece ca şi pe timpul când eraţi la vechiul furnizor, contorul d-voastră vă este citit de la distanţă de către distribuitorul d-voastră care comunica indexul celor de la Hidroelectrica;

Când comunicaţi indexul trebuie să o faceţi fără cifrele de 0 (zero) afişate în faţa indexului. De exemplu, dacă pe afisajul contorului vă apare 00010860, trebuie să declaraţi 10860;

Ce faci dacă ai mai multe locuri de consum sau vrei să modifici convenţia de consum 

- Când declaraţi indexul la Hidroelectrica sau la oricare alt furnizor, trebuie să comunicaţi exact indexul (numărul) afişat de contor, fără ca să calculaţi NIMIC;

 - Dacă aveţi curent monofazat, trebuie să comunicaţi indexul (numărul) afişat de contorul d-voastră, atunci când vă este afişat codul OBIS 1.8.0.;

- Cei cărora NU le-a intrat încă în vigoare contractul cu Hidroelectrica, adică cei care primiţi mesajul "Nu puteţi comunica indexul online deoarece nu a fost identificat un contract activ pentru CNP furnizat", aşadar pentru că încă NU sunteţi client Hidroelectrica, NU trebuie să trimiteţi indexul la Hidroelectrica!;

- În prezent, istoricul citirilor NU se poate vedea pe platforma web Hidroelectrica, însă îl puteţi vedea pe platformele distribuitorilor. De asemenea istoricul îl puteţi reconstitui, dacă vă uitaţi pe email-urile de confirmare pe care le primiţi atunci când comunicaţi indexul folosind platforma web;

 - Dacă aveţi mai multe locuri de consum pe acelaşi CNP, puteţi trimite indexul pentru fiecare dintre acestea de pe platforma web Hidroelectrica;

- Cei care doriţi să modificaţi convenţia de consum pe care aţi trimis-o când aţi făcut contractul cu Hidroelectrica, o puteţi face ridicând o sesizare la linkul de mai jos: https://client.hidroelectrica.ro/reclamatii

- ÎI încurajez pe toţi să trimiteţi indexul lună de lună, astfel încât facturarea să reflecte cât mai fidel consumul realizat, dar şi ca să evitaţi eventuale probleme cu estimările puse de către furnizorul/distribuitorul d-voastră.

PS. Personal optez pentru trimiterea indexului prin platforma web, ceea ce vă recomand şi vouă. Simplu şi rapid, nu?!", este mesajul transmis de administratorul grupului.

Modificări la acordarea cardului de energie. Câţi români vor primi ajutor pentru plata facturilor

Plafonul pentru cardul de energie necesar la plata facturilor ar putea fi modificat în lunile următoare, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Din octombrie, plafonul ar putea fi extins de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, astfel că 5.000.000 de români s-ar putea încadra pentru a primi ajutor la plata facturilor.

"Într-adevăr, analizăm această posibilitate să vedem cum se implementează tranșa întâi, cea care are termenul scadent luna februarie și cu data de 20 februarie pentru efectuarea plăților.

Dacă se va decide la nivel de coaliție în acest sens, noi pregătim simulările necesare pentru ca să extindem plafonul de venit de la 2000 de lei la 3000 de lei și odată cu aceasta să creștem numărul de beneficiari", a anunţat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, în exclusivitate la Antena 3 CNN.

×
Subiecte în articol: hidroelectrica index index hidroelectrica
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close