Reporterul Antena 3 CNN a discutat despre situația grea a crescătorilor de albine cu Mihai Grama, bârcar din tată în fiu.
„Astea sunt produsele montane făcute de mine, o parte câteva produse montane, certificate”, spune el.
Mihai Grama este vânător de albine, sau bârcar cum este denumit in literatura de specialitate. Pasionat de apicultură, şi-a dezvoltat stupina bazându-se doar pe albine preluate din natură pentru a veni pe piață cu o producție de o calitate superioară. În ziua de astăzi, însă, pare că munca sa și a familiei sale este în zadar.
Mama lui Mihai Grama: „Cu concurența este greu, că mierea pe care o importă este foarte ieftină. Noi, dacă ținem un pic la preț, că-i miere adevărată, lumea zice că mă duc la hipermarket și îmi iau de acolo, că acolo e la preț de jumătate. Apoi așa e și calitatea”.
Mihai Grama, apicultor: „Atâta timp cât mierea românească îi cea mai bună din Europa și recunoscută pe plan mondial, nu înțeleg de ce trebuie să producem cupaje și să vindem cupaje, să ne discredităm. Deci eu asta chiar nu pot să înțeleg!”.
Specialiștii în nutriție avertizează să ne informăm cu atenție înainte de a consuma o anumita miere, mai ales că este greu de aflat care este cea contrafăcută.
Liviu Todoran, specialist în alimentație publică: „Având numeroase calități prin componența pe care o are, atât minerale cât și vitamine, aminoacizi, enzime, e foarte clar că acest produs a devenit un produs dorit, un produs consumat în cantitate mare. Din păcate, s-a ajuns și la furnizarea pe piață, atât în marile lanțuri, cât și la piață, a unor produse, să zicem, contrafăcute”.
Mihai Grama este revoltat de întreaga situație și cere ministrului Agriculturii măsuri urgente, altfel riscă să-și închidă afacerea.
Mihai Grama, apicultor: „Deci nu se poate! Subvenție directă pe familia de albine și oprirea importurilor din Ucraina. Asta cerem, ca să ne putem comercializa cinstit, onest, decent produsele. Și concurența neloială pentru produsele aduse din afara Uniunii Europene și norme de etichetare… Oamenii stau de doi ani cu mierea în stocuri, trebuie să înceapă un nou sezon, un nou an apicol, trebuie plecat în pastoral, deja a înflorit rapița, deja înfloresc pomii, deja suntem absolut în plină campanie. E o chestiune doar de timp până când vom protesta!”