Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Fata afaceristului sibian omorât în bătaie a fost ameninţată cu pistolul. Criminalii i-au cerut, în limba engleză, să spună unde sunt ascunşi banii

Fata afaceristului sibian omorât în bătaie a fost ameninţată cu pistolul. Criminalii i-au cerut, în limba engleză, să spună unde sunt ascunşi banii

Cei trei autori ai omorului şi al tâlhăriei afaceristului din Sibiu sunt încă în libertate. Apar noi detalii din ancheta procurorilor.

de Redacția Antena 3 CNN    |    16 Noi 2023   •   18:42

Este vorba despre trei bărbaţi cu vârste de 31, 33 şi 34 de ani din judeţul Dolj.

"Astăzi s-a început urmărirea penală faţă de trei bărbaţi din judeţul Dolj, în vârstă de 31, 33 şi respectiv 34 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi tâlhărie calificată. Până în prezent nu s-a reuşit localizarea acestora, existând posibilitatea să fi părăsit teritoriul ţării. Doi dintre aceştia posedă antecedente penale", anunţă procurorii.

Cei trei infractori au intrat în casa omului de afaceri Adrian Kreiner pentru a-l jefui. Au supravegheat casa victimei începând cu noaptea de 4/5 noiembrie 2023 dintr-un imobil învecinat şi nelocuit.

Omul de afaceri a fost bătut şi jefuit în propria casă. Hoţii i-au furat ceasuri în valoare de 200.000 de euro, însă nu au luat şi banii care erau în casă, potrivit procurorilor. În casă mai erau iubita şi fiica omului de afaceri, însă acestea nu au fost lovite.

Criminalii au vorbit cu fiica afaceristului doar în engleză

"În timpul activității infracționale suspecții au fost surprinși de fiica victimei aflată la etajul locuinței. Doi dintre bărbați au intrat imediat după aceasta și sub amenințarea unui pistol i-au solicitat, în limba engleză, să spună locul în care tatăl său ascunde banii.

După ce le-a dat atacatorilor doar banii pe care îi avea în portofel, 40 de euro și aproximativ 100 de lei, a fost amenințată cu pistolul de către unul din atacatori întrebând-o de mai multe ori unde sunt banii, ba chiar acesta a încărcat arma și i-a pus-o din nou la tâmplă determinând-o să spună unde sunt banii", declară procurorul criminalist Valentin Florescu.

Citeşte şi: Complicele criminalilor omului de afaceri sibian, Adrian Kreiner, a fost reținut | Noi detalii din ancheta procurorilor

Potrivit procurorului criminalist, în seara zilei de 7.11, în momentul în care s-a aflat public despre decesul victimei, doi dintre suspecţi și suspecta au părăsit cu certitudine țara. Se desfăşoară activități de localizare pentru cel de-al treilea suspect, despre care există date și indicii că se află încă pe teritoriul României.

Suspectul care i-a ajutat pe aceștia a fost astăzi reținut pentru o perioadă de 24 de ore.

Vă amintim că afaceristul sibian a decedat la spital, ca urmare a rănilor cauzate de cei trei hoţi.

×
Subiecte în articol: Sibiu Adrian Kreiner
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Vezi toate știrile din News Hour with CNN
Cele mai noi știri
Parteneri
x close