Antena 3 Emisiuni News Hour with CNN Anchetă exclusivă CNN: cine este ”măcelarul” din Harkov

Anchetă exclusivă CNN: cine este ”măcelarul” din Harkov

de Alexandra Ionescu    |    13 Mai 2022   •   18:36
Anchetă exclusivă CNN: cine este ”măcelarul” din Harkov
Sursa foto: Facebook/Ralph Gutstein

O lume întreagă e pe urmele criminalilor de război. Într-o anchetă exclusivă, după două luni de investigaţii, reporterii CNN au descoperit cine este "măcelarul" din Ucraina.

În ultimele două luni, o lume întreagă a fost martora atrocităților din Ucraina. Deși se știe că acestea sunt acţiuni ruseşti a fost dificil să se facă o conexiune directă de la atrocităţile individuale la un anume comandant rus.

Până acum.

CNN poate dezvălui în exclusivitate că acest om, colonelul general Alexander Zuravliov, comandant al districtului militar de vest este responsabil pentru toate acestea: ţintirea civililor din oraşul Harkov din estul Ucrainei.

O crimă de război, potrivit legislaţiei internaţionale.

Cu ajutorul clipurilor din social media ne întoarcem la scenele atacurilor. Cu accent pe data de 27 februarie, când trei ţinte civile au fost lovite şi alte 8 pe 28 februarie.

Cartierul Pavlova Pola din Harkov.

”Acesta este şrapnel din acele rachete care au căzut la noi în cartier”, spune Lilia. ”Acest şrapnel a fost găsit într-una din camere.”

Lilia arată o rachetă Smerch care a căzut la aproximativ 200 de metri de blocul său, în această zonă cândva intens circulată.

”Îmi amintesc şuieratul rachetelor. Ştiu că rachetele zburau şi erau însoţite de avioane de vânătoare şi drone.

Puteţi vedea gaura creată când a intrat. Puteţi vedea felul în care racheta s-a îndoit când a lovit maşina. În acest mod vedem foarte clar că este o rachetă Smerch.”

Nu este singura rachetă venită din această direcţie, în acea zi.

La mai puţin de un kilometru distanţă, încă o lovitură.

Harkov. Loviturile din acest oraș, au fost trase de Brigada 79 de artilerie rusească - parte a districtului militar vestic care se află la graniţa Ucrainei şi este comandată de Zuravliov.

Conform unei surse şi serviciilor de informaţii, aceasta este singura unitate din acest district echipată să lanseze rachete Smerch. Şi doar comandantul are autoritatea să ordone brigăzii 79 de artilerie să lanseze rachete Smerch.

Iar acesta este rezultatul analizei a doar două zile.

Aceste imagini distrbuite în exclusivitate CNN de către procurorii din Harkov arată armamentul rusesc aducător de moarte. Printre ele, multe rămăşiţe ale rachetelor Smerch. Experţii spun că acesta este printre cele mai grave bombardamente din istoria recentă.

Zuravliov nu este străin de aceste tactici brutale, atrocităţi care ţintesc civili. Sunt foarte asemănătoare cu ce am văzut în Siria în 2016.

Deci nu ar trebui să fie o surpriză că Zuravliov a condus trupele ruseşti în timpul asediului oraşului Alep - el este arhitectul devastării din Harkov.

Pentru că a făcut Alepul una cu pământul, a fost decorat cu cea mai înaltă distincţie acordată ofiţerilor ruşi: erou al Federaţiei Ruse. Şi totuşi, sirienii au documentat crimele sale de război.

În ciuda conexiunii directe de la impunitatea pe care lumea i-a permis-o Rusiei în Siria, până la atrocităţile suferite de civili aici, astăzi, rămâne întrebarea: ce va face lumea pentru a opri acest ciclu.

×

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

x close